Taxă de pază la Moșnița Nouă. Ce spun localnicii, ce afirmă primarul 

Data publicării:
paza prima

Video! Aşa vor fi supravegheate cele cinci localităţi din comuna Moşniţa Nouă, după ce primăria va aduna de la localnici taxa de pază. 64 de camere video noi vor fi cumpărate. Pentru asta, fiecare familie va plăti anual 50 de lei. Unii localnici au fost nemulțumiți, iar problema a ajuns pe masa prefectului de Timiș.

”Acest sistem de la şcoală şi grădiniţă şi cel care se va dezvolta la nivel de comună la intersecţii şi intrări va fi monitorizat în cadrul Poliţiei Locale. Va fi un dispecerat de unde se va putea urmări ce se întâmplă”, ni se spune. Mai mulți localnici afirmă: ”Ce părere aveţi, dacă un copil are o alocaţie de 42 de lei, credeţi că este necesară o taxă de protecţie din moment ce se sparg case în Moşniţa Nouă?”, ”Chiar acum am plătit-o. Ce să mai fac”, ”Pentru ce, pentru trei - patru paznici care ne protejează, dar nu depinde de mine asta”.

 

Camerele vor fi montate în intersecţii şi la intrările în localitate. În comună funcţionează deja un sistem de supraveghere video. Doar că, momentan, există doar 40 de astfel de aparate. E nevoie de mult mai multe pentru ca oamenii să fie cu adevarat in siguranţă.

 

”În ultima vreme, după Anul Nou, s-au înmulţit furturile din locuinţe şi modificările de la Codul Penal, cu prevederea cu arestul la domiciliu şi celelalte, ne obligă să ne luăm măsuri mai ferme de protejare a cetăţenilor”, ne-a declarat Ioan Sorincău, primarul comunei Moşniţa Nouă.



Şi pentru că unii localnici nu cred că e corect să plătească din buzunarul lor, s-au adresat prefectului. ”În momentul în care hotărârea este corectă, ea rămâne în vigoare. În momentul în care se constată că nu se respectă anumite prevederi legislative, în primul rând se va face o procedură prealabilă prin care se va atrage atenţia consiliului local unde s-a greşit. Dacă nici în acest caz hotărârea nu este revocată, se va merge în instanţă pentru revocarea hotărârii”, afirmă Eugen Dogariu, prefectul judeţului Timiş.

 

De la anul, taxa scade la 25 de lei. Cu sumele adunate se va asigura nu numai supravegherea video, ci și necesarul Poliţiei Locale, adică se vor cumpăra uniforme, combustibil sau alte echipamente de care au nevoie agenţii pentru a păzi comuna.

reporter: Marcela Sferlea
operator: Tiberiu Alasu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri