Ci şi la 20 de kilometri de Timişoara, într-un loc pe cât de simplu, pe atât de plin de lumină. Într-un grajd simplu, spiriduşi deghizaţi în oameni, ajutaţi de reni ce doar par a fi cai, făuresc cadouri fără preţ pentru copii şi adulţi cu probleme fizice sau psihice. Nu fac minuni, ci pun în practică şedinţe de hipoterapie, după metode ale căror rezultate se măsoară în cele mai sincere zâmbete.
Se bate palma şi se porneşte la drum. În echipă completă. Erika spune, Ibuţ ascultă, Alin are grijă ca totul să decurgă fără probleme, iar Georgiana,se bucură. Şi, fără să-şi dea seama, învaţă. De data aceasta, culorile.
Exerciţiile par simple, dar nicio mişcare nu e întâmplătoare. Copiii aflaţi în şa nu sunt doar călăreţi, iar ceea ce se întâmplă în grajd nu e doar o joacă. Cei care îi învaţă nu poartă halate albe, şi nici nu folosesc instrumente reci. „Aparatele” lor sunt cât se poate de prietenoase. Sub micile coarne roşii, Api ne dă dreptate.
La fel de cuminte s-a transformat în ren şi Ibuţ, un ardenez de cinci ani.
Erika este printre puţinii români instruiţi să facă hipoterapie. Absolventă de Fiziokinetoterapie, studentă în ultimul an la Medicină, a urmat un curs postuniversitar în Italia, unde a lucrat şi cu 20 de copii într-o zi, pentru a învăţa să-i ajute pe cei ale căror probleme se ameliorează cu greu prin alte metode.
În România, hipoterapia este încă la început. Convinsă însă că şi copiii de la noi merită o şansă, Erika merge înainte, la pas. Împreună cu ea şi ajutoarele sale, înaintează şi micuţii din şa.
Etichete:
timisoara
,
cai
,
hipoterapie
