Testari gratuite ale glicemiei

Data publicării:
n1300 20testari 20gratuite 20ale 20glicemiei 20141112-33520

Voluntarii asociaţiei care a organizat testările sunt şi ei bolnavi de diabet. Tocmai de aceea, la fiecare rezultat, au oferit sfaturi oamenilor testaţi, sau le-au recomandat să se prezinte la medic pentru investigaţii suplimentare.

Peste 22 de mii de timişeni suferă de diabet, iar 3 mii dintre ei se tratează cu insulină.

Acţiunea a avut loc concomitent în marile oraşe ale ţării. La Timişoara, cei aflaţi în vizită la Spitalul Judeţean, au profitat de ocazie ca să vadă dacă sunt sănătoşi.

Specialiştii estimează că la fiecare pacient diagnosticat cu diabet, există încă o persoană care suferă de această afecţiune fără să ştie, deoarece simptomele apar foarte târziu.

Speranţa de viaţă a unui pacient diagnosticat cu diabet este aceeaşi ca a unui om sănătos. Medicamentele nu funcţionează însă, dacă bolnavul nu respectă un regim alimentar sau nu face mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi.

În semn de solidaritate cu bolnavii de diabet, aseară Opera din Timişoara a fost luminată în albastru. Cluburile Lyons au dorit să atragă astfel atenţia asupra incidenţei şi a gravităţii bolii. Teatrul din Reşiţa şi Primăria din Lugoj s-au alăturat celor 450 de clădiri şi monumente, din întreaga lume, care au fost luminate simultan, timp de trei ore, în albastru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri