Timișoara și Baia Mare, în finala Cupei României la rugby

Data publicării:
rcm

Acum, RCM Timişoara s-a calificat în finala Cupei României, la rugby, după ce a trecut, în semifinală, de Dinamo, cu un categoric 78-12, iar Ştiinţa Baia Mare a dispus de CSM Olimpia Bucureşti cu 18-16. Cele două echipe au fost adversare și în prima fază a competiției, când au făcut parte din aceeași grupă, câștigată de RCM.

”Cu siguranță, orice meci cu Baia Mare este un meci al orgoliilor, în ultimii ani, atât campionatul cât și celelalte competiții au fost dominate de către cele două echipe. Există indisponibilități în ceea ce privește lotul la nivelul ambelor echipe, dar cred că băieții noștri s-au pregătit temeinic pentru acest meci și ne vom adjudeca victoria. Îmi doresc foarte mult să avem o victorie categorică, care să nu lase loc de interpretări”, a afirmat Dan Dinu, finanţatorul RCM Timișoara.

Jucătorii timișoreni anunță că, în ultimul meci din acest an, vor încerca să dea totul pe teren pentru a aduce trofeul în capitala Banatului.

”Noi vom face tot ceea ce ne stă în putință să aducem Cupa la Timișoara, dar și Baia Mare pune preț pe această cupă, ținând că au pierdut-o anul trecut în favoarea celor de la Steaua și, cu siguranță, vor fi foarte determinați”, precizează Stelian Burcea, căpitanul RCM Timișoara.

Finala Cupei Romaniei va avea loc duminică, 30 noiembrie, de la ora 18:30, pe Cluj Arena, stadion cu o capacitate de 30.000 de locuri. Potrivit site-ului oficial al acestei arene, prețul biletelor la această partidă este, la tribuna 1, de 10 lei, iar în sectorul VIP, de 40 lei. Până în prezent au avut loc 68 de ediții ale Cupei României, iar cele mai multe trofee, 14 la număr, au fost cucerite de Steaua București.

redactor: Călin Țenche
operator: Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri