Timişoara văzută de sus, prin ochii jurnaliştilor. Află ce înseamnă să fii pilot

Data publicării:
avioane colaj 2

































Timişoara are parcă un alt farmec atunci când este privită de sus.
Vântul e mai prietenos, norii se înfrățesc cu pasagerul, iar casele, maşinile şi şoselele se transformă într-o creaţie miniaturală. Sunt senzaţiile pe care orice pasager, o dată urcat la bordul unui Cessna, le simte în primele minute de la decolare.

Prieteni cu norii sunt şi piloţii care au făcut din plăcere o adevărată meserie. Urcă aproape zilnic la zeci sau sute de metri altitudine şi de fiecare dată, senzaţia este alta. Adrenalina se simte însă şi după mii de ore de zbor.

Pilotul Vladimir Petrovic ne mărturisește: „Este o slujbă grozavă, ai nevoie de multă pasiune, dorinţă de-a face asta şi foarte mult timp pentru a te pregăti continuu, până te retragi”.

Mulţi dintre timişoreni aleg zborurile de agrement pentru diferite etape din viaţa lor. Fie că doresc să-şi vadă locuinţa din avion, fie că vor câteva minute de relaxare, oamenii aleg să o facă departe de pământ. „Eram de faţă când s-a făcut o cerere în căsătorie la bordul aeronavei, noi, jos, practic, am organizat surpriza, oferind imaginea de ansamblu, bannerul Will you marry me?”, ne povestește pilotul Iulian Irimia.

Pe lângă jurnaliştii din Timişoara care au simţit vântul şi soarele mai aproape ca niciodată, prezenţi au fost şi piloţi profesionişti, însoţitoare de zbor ale unei companii private sau instructori de paraşutism. Acest din urmă sport atrage tot mai mulţi doritori.

„E o activitate dură şi trebuie să fii foarte bine pregătit, atât teoretic cât şi fizic”, afirmă Petrişor Laurenţiu, instructor de paraşutism.

Pentru a deveni pilot, nu ai nevoie decât de 2000 de euro, pasiune, determinare şi mult timp liber pentru pregătire. Pentru a încerca senzaţii care nu pot trăite la nivelul solului este nevoie doar de voinţă.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Cristian Axinte
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Diana Dumitrescu, o nouă decizie drastică după ce s-a pocăit: „Mi-am dat viața Domnului și îl las să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi, la 53 de ani, Darren Hayes de la Savage Garden. În 2025 a suferit un accident care l-a lăsat...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Escrocherie spectaculoasă în Spania: un tânăr s-a cazat la hoteluri de lux și a plătit doar un cent...
Newsweek
Grindeanu, noi informații despre ajutoarele la pensie din această primăvară. „Banii vor fi în buget”
Digi FM
Conacul lui Charlie Watts, scos la vânzare. Regretatul baterist de la The Rolling Stones a fost fascinat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...