Traian Băsescu, musafir în capitala Banatului. Președintele, în vizită și la sediul Digi24 Timişoara

Data publicării:
digi prima

Pentru că oraşul Sânnicolau Mare din Timiş a fost locul în care Traian Băsescu şi-a anunţat candidatura pentru fotoliul prezidenţial, acesta a declarat că îşi doreşte să îşi încheie, simbolic, tot aici, mandatul: ”Pentru că niciodată, sunt convins, nimeni nu crede că la ora la care am ajuns la Sânnicolau Mare, nu eram hotărât să candidez. A fost un impuls, mi-a venit să spun că voi candida, şi asta a fost. Şi pentru asta Sânnicolau Mare rămâne un reper în cel de-al doilea mandat al meu. Consider că acolo a început”.

Posibilitatea de dezvoltare a sistemului universitar românesc a fost una dintre temele discutate ieri de către preşedinte, cu rectorul Universităţii de Vest. Acesta a înaintat ideea creării unor universităţi regionale.

”În educaţie şi în cercetare, în momentul de faţă, competiţia internaţională este foarte puternică şi se dă într-un mod comun. Nu se dă la nivel de ţări, sau la nivel de Europa de Est sau de Sud-Est, ci se dă pur şi simplu la toate universităţile. Şi dacă ne uităm la universităţile din Germania, Anglia, Spania, şi alte ţări, sunt universităţi foarte mari, foarte puternice. Şi niciodată nu o să ne putem noi compara cu ele, ca universităţi mici, dacă nu creăm şi noi nişte mega-universităţi”, spunea Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.

Preşedintele a avut o scurtă întâlnire şi cu primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Pe lângă proiectele care sunt în desfăşurare în acest moment în oraşul de pe Bega, edilul-şef a făcut schimb de opinii, ca de la primar la fost primar, cu Traian Băsescu. Nu a ratat însă ocazia să-şi spună oful legat de finanţările de care Timişoara are parte, de la Guvern.

”Nu puteam să nu scot în evidenţă că Timişoara nu a primit niciun leu de la Guvernul Ponta pentru niciunul dintre proiectele sale”, a afirmat Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Traian Băsescu a fost în vizită și la sediul Digi24 Timişoara, acolo unde a răspuns mai multor întrebări jurnalistului Cristian Citre. La ieşirea din studio a fost întâmpinat de mai mulţi timişoreni: ”O singură întrebare am”, ”Vă rog!”, ”Când plecăm în America fără vize?”, ”Mai durează vreo 2-3 ani”, ”Am o fată, nu am văzut-o de 9 ani”.

Preşedintele a făcut declaraţii în exclusivitate la Digi24 despre alegerile parlamentare din 25 mai, relaţia României cu Uniunea Europeană, precum şi despre direcţiile din politică externă a României.

reporter: A. Iriza, M. Hojda
operator: D. Şoşdean, A. Hrişcu, C. Ionescu
editor web: C.Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri