Transfer de marcă pentru Informatica

Data publicării:
transfer de marca

Gabriel Dobre a semnat cu Informatica și este gata să intre pe parchet. Jucătorul de 35 de ani a activat ultima dată chiar la Târgu Mureș și revine în futsal după o perioadă de inactivitate de 3 luni, cauzată de o accidentare.

„De la început era în proiectul nostru, însă cei de la Târgu Mureș l-au avut sub contract și totodată l-au dorit și alte echipe. Ne bucurăm pentru că într-un moment destul de dificil penru noi, care știm foarte bine, avem foarte multe accidentări, a venit și a acceptat propunerea noastră de a ne ajuta”, a spus Robert Lupu, antrenorul-jucător al Informaticii.

„Am acceptat imediat. Chiar dacă în vară au fost niște discuții și nu s-a mai realizat transferul, mă bucur că până la sfârși am ajuns la o înțelegere. Pentru mine important e să fiu apt pe viitor, pentru că drumul este lung”, a povestit Gabriel Dobre, noul transfer al timișorenilor.

O altă veste bună pentru Informatica vine din infirmerie. Cel mai probabil, timișorenii vor putea folosi doi dintre cei patru jucători care au lipsit în ultimele partide, din cauza accidentărilor.

 „Stefan Rakic – chiar astăzi am primit o veste foarte bună... se pare că este revenit complet, sută la sută. La Adi, la Călugăreanu mai așteptăm un răspuns, este într-un program de recuperare”, a completat Daniel Cura, antrenorul secund al Informaticii.

Partida Informatica Timișoara – City’us Târgu Mureș, restantă din etapa a 3-a a Ligii I de futsal, va avea loc joi, de la ora 20.15, la sala „Constantin Jude”. Întâlnirea cu târgmueșenii va putea fi urmărită, în direct, și pe Digisport 1.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Dan Șoșdean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri