Sari la conținut

Ultimii pași până la cariera de medic. Tinerii care au luat examenul de rezidențiat și-au ales specializările

”Rabota Vlad Simona. Psihiatrie, Gătaia, post”, ”Alege Psihiatrie post, Gătaia. Și s-au epuizat locurile la Psihiatrie, Gătaia”.Puțini au fost la fel de norocoși ca Simona Rabota, o tânără de 25 de ani care a obținut unul din cele două posturi de psihiatru disponibile la Spitalul din Gătaia. Tânăra susține că și-a dorit încă din clasa a șaptea să urmeze medicina, iar punctajul obținut la examenul de rezidențiat a clasat-o printre primii 100 de candidați. 

”Nici nu am sperat că pot să obțin așa ceva, am fost dorința mea de mai demult. Inițial renunțasem la ideea de a deveni psihiatru, dar când am văzut că sunt posturi m-am hotărât. Am încă emoții, sper să fie bine, să învăț, asta îmi doresc să devin un bun psihiatru. E o pasiune de-a mea”, spune Simona Rabota.

De altfel, posturile au fost primele care s-au epuizat. Mai exact, a fost disponibil un post la dermatovenerologie, unul la specializare obstetrică și ginecologie, un alt post de medic oftalmolog, două - la psihiatrie, un post la ORL, unul de medicină de laborator și unul la cardiologie. Ceilalţi candidați au putut alege dintre cele 330 de locuri la medicină generală, 55 de locuri la medicină dentară și şase locuri de la farmacie.

”Eu am luat cardiologie, cu post la Reșita”, - Ți-ai dorit anume această specializare? ”Da, mi-am dorit din anul VI, când am fost la Pădurea Verde și am făcut practică acolo, și mi-am dorit neaparat cu post pentru că trebuie să fiu sigur pe mine”, ”Am ales cardio, sper să fie o alegere inspirată”, - Loc sau post? ”Loc pentru că posturi nu mai erau. În zona unde vreau eu să lucrez nu s-a scos niciun post din păcate. Așteptările mele sunt să devin un specialist bun, apoi să am un loc de muncă sigur și la care sunt respectat”, ”Neurologie la Timișoara. M-am hotărât acum vreo doi ani și am luptat mult la rezidențiat și am sperat până în ultima clipă. Mi-a ieșit. Au fost doar 10 locuri la Neurologie la Timișoara”.

”Au avut o provocare mai mare pentru că au fost mai mulți decât în alți ani. La medicină peste unul pe loc, la dentară, a fost o concurență foarte mare, iar la farmacie s-au prezentat 25 de candidați pe cele șapte locuri și un post care au fost la examen”, ne-a declarat Alexandra Enache, decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF Timişoara.

Dacă la unele specializări, cum ar fi pediatria, medicina generală sau medicina de familie, s-a scos la concurs un număr mai mare de locuri, la gastrologie, oncologie sau ORL, locurile au putut fi numărate pe degetele de la o mână.

Specializări cu număr mare de locuri:
Pediatrie - 28 locuri
Medicină internă - 24
ATI - 22 locuri
Medicină de familie - 20 locuri
Chirurgie generală - 18 locuri
Cardiologie - 15 locuri
Sursa: rezidentiat.ms.ro

Specializări cu număr mic de locuri:
Gastrologie - 2 locuri
Medicină de urgență - 3 locuri
ORL - 3 locuri
Oncologie - 3 locuri
Nefrologie 4 locuri
Sursa: rezidentiat.ms.ro

Pentru tinerii rezidenți, stagiul de pregătire de specialitate începe pe 1 ianuarie și poate dura între trei și șase ani, în funcție de specializarea aleasă. Norocoșii care au obținut un post vor avea un loc muncă asigurat pentru încă cinci ani, ca medici specialiști. În total, în Timișoara, la examenul din acest an s-au înscris 653 de candidați, din care 478 la medicină generală, 150 la medicină dentară și 25 la farmacie.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Etichete: candidati , medicina , locuri , posturi , concursul de rezidentiat

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale