Un nou curs de asistenţi maternali, în Timiș

Data publicării:
asistenti prima

Persoanele interesate trebuie să depună o cerere de evaluare la Registratura instituţiei din P-ța Regina Maria nr. 3 din Timișoara sau la sediul de la Lugoj, strada Făgetului nr. 158, până în data de 27 februarie.

Cererea va cuprinde curriculum vitae al solicitantului, precum şi motivele pentru care doreşte sa devină asistent maternal profesionist.

La cererea de evaluare vor fi anexate:
a) copii legalizate de pe actele de stare civilă şi de pe actele de studii ale solicitantului;
b) o scurtă prezentare a persoanelor cu care locuieşte solicitantul, în care să se menţioneze numele, prenumele şi data naşterii acestora, precum şi, după caz, gradul lor de rudenie cu solicitantul;
c) certificate medicale eliberate de policlinica de care aparţin, care să prezinte o evaluare completă a stării de sănătate a solicitantului şi a persoanelor menţionate la lit. b);
d) certificate de cazier judiciar ale solicitantului şi ale persoanelor cu care acesta locuieşte;
e) un document care să ateste dreptul de folosință al solicitantului asupra locuinţei, respectiv copie legalizată de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de închiriere, declaraţie autentificată a titularului dreptului de proprietate sau al contractului de închiriere prin care acesta recunoaşte solicitantului un drept de folosință asupra locuinţei, cunoscând specificul activităţii pe care solicitantul urmează să o desfăşoare ca asistent maternal profesionist, sau, după caz, copie legalizată de pe contractul de subînchiriere, încheiat în condiţiile legii;
f) o declaraţie pe propria răspundere.

Apoi, solicitanţii vor fi evaluaţi de specialiştii direcţiei. Evaluarea socială a persoanei solicitante constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică. Cei care se îndeplinesc derinţele, vor urma un curs gratuit de minimum 60 de ore.

Cursul este gratuit, iar persoanele care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament;
- să aibă în folosinţă o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament;
- să aibă vârsta cuprinsă între 25 și 50 de ani;
- să aibă studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat sau școală profesională.

Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care:
- au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
- au fost decăzuţi din drepturile părintesti, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
- suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri