Un nou protest în județul Arad: ”Sub nici o formă nu vom aproba gazele de şist!”

Data publicării:
protest

Protestul a avut loc la doar două zile după ce compania care vrea să facă explorări în Câmpia Aradului a încercat din nou să convingă autorităţile locale din zonă că nu se vor căuta gaze de şist.

- Schimbă cu ceva întâlnirea de vineri planul ce l-aţi avut până acum cu ceilalţi primari? ”Nu, normal că aţi văzut că în data de 6 o să fie mitingul la Arad. Fiecare dintre noi ca reprezentanţi ai cetăţenilor din comunitatea de unde venim trebuie ca să îi mobilizăm ca să vină la acest miting”, afirmă Ioan Mercea, primarul din comuna Macea.

”Noi vom încerca să le explicăm oamenilor că de fapt asta e doar o strategie a lor că să ne facă să renunţăm la aceste lucruri şi ca oamenii să cedeze”, spune Dorel Vidran, primarul din comuna Zimandu Nou.

Nici ceilalţi oameni prezenţi la miting nu s-au arătat impresionaţi de ultimele demersuri făcute de firmele de explorări: ”Oamenii sunt hotărâţi să nu îşi lase terenurile şi să nu îi lăsăm să ne polueze apa, solul şi aerul”, ”Mint, mint ca de obicei. Numai minciuni! Ei asta vor. Să caute gaze de şist ca să le extragă”, ”Luptăm până la capăt ca să ne apărăm pământul şi nu le dăm voie să facă gaze de şist. Sub nici o formă nu vom aproba gazele de şist în comuna noastră”.

Organizatorii protestelor promit să scoată în stradă săptămânal oamenii din satele şi oraşele din perimetrul de 560 de km pătraţi vizaţi de explorări. Totul va culmina cu un miting organizat în Arad, pe 6 aprilie, la care sunt aşteptate să participe 10.000 de persoane.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri