Un punct care nu ajută pe nimeni

Data publicării:
acs-poli-csu-craiova

Cu trei minute înaintea pauzei, greşelile în lanţ din apărarea bănăţenilor au fost speculate de oaspeţi. Spaniolul Torres a încercat în zadar să evite golul la mingea pe care Cânu a trimis-o în Nuno Rocha, iar CSU Craiova a condus cu 1-0 după primele 45 de minute. Imediat după reluare, timişorenii au obţinut un penalty, la henţul comis în careu de Iliev, iar Goga a adus egalarea. În minutul 52, Poli a preluat conducerea, prin reuşita lui Dan Popescu,

„Personal, mă bucur că am înscris, dar, din păcate, nu am putut obține cele trei puncte”, a spus, la final, Daniel Popescu.

Egalitatea s-a restabilit după numai un minut, centrarea lui Vătăjelu a fost fructificată de Băluță. Până la final, Ivan şi Vătăjelu au ratat, pe rând, golul victoriei pentru olteni, iar partida s-a încheiat cu o remiză, scor 2-2.

„Am avut ocazia să înscriem, să facem 3-2, am avut foarte multe ocazii să câștigăm, dar nu a fost să fie, asta este...”, a precizat și Andrei Ivan.

„Cel mai mult mă supără faptul că avum atâtea oportunități de a înscrie și nu am reușit să le fructificăm pentru a lua toate cele trei puncte de aici”, a declarat Daniel Mogoșanu, antrenorul craiovenilor.

A fost al treilea egal între cele două echipe în cele patru meciuri directe din acest sezon de Liga 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri