UTA s-a distrat cu Metalul Reșița, în Cupă. Arădenii au trecut cu 9-0 de o echipă cărășeană formată doar din juniori

Data publicării:
uta

În aceste condiţii, UTA a trecut în avantaj încă din minutul 2, când Adrian Petre a înscris cu un şut din careul mic. Zece minute mai târziu, Burlă a dublat avantajul gazdelor, cu un eurogol.

Lazăr a făcut, la scurt timp, 3-0, în vreme ce Manea a stabilit scorul pauzei, 4-0, dintr-o centrare a aceluiași Burlă. Golul cinci a venit aproape imediat după reluare, de la Costin, pentru ca în următoarele 20 de minute, Adrian Petre să realizeze „tripla".

Festivalul a continuat și aproape de final, când Man a înscris pentru 8 la 0, urmat de Lazăr, care a închis tabela cu o reușită simplă, din careu. UTA Bătrâna Doamnă realizează scorul competiției și așteaptă un adversar din prima ligă în faza următoare.

Învingătoarele din turul al cincilea vor fi puse în urne alături de cele 14 echipe care evoluează în actualul sezon al Ligii I, iar tragerea la sorți va avea loc vineri, de la ora 12.00, la Casa Fotbalului.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri