Valea Jiului | O nouă lovitură a vremii

Data publicării:
dezastru petrosani

40 de oameni au fost scoși de pompieri din locuințele în care a intrat apa. După ce ploaia s-a oprit, localnicii și sute de pompieri au început să evacueze apa și să curețe casele de noroi. Potopul s-a abătut asupra Văii Jiului puțin înainte de miezul nopții. A plouat torențial, părâul Slătioara s-a umflat foarte tare, canalizarea orașului nu a mai făcut față, iar viitura de pe versanți a adus cu ea torenți, pietre și noroi.  

Cel mai afectat a fost cartierul Aeroport din Petroșani, situat în cea mai joasă zonă a orașului. Apa a intrat în subsolurile a 30 de blocuri. În 4 dintre acestea, au fost inundate toate apartamentele de la parter. Oamenii spun că nu mai pot recupera nimic din case.

„Mi-o intrat apa pe geam și o ieșit pe ușă. Așa o venit apa în casă și o ieșit pe ușă”, arată un petroșenean. 

Peste 200 de pompieri din Hunedoara, dar și din mai multe județe învecinate îi ajută pe localnici. Ei scot apa din case cu aproape 30 de motopompe și 14 autospeciale. 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Valea Jiului a fost afectată de căderi masive de grindină care au distrus sute de autoturisme, zeci de acoperișuri, dar și culturile oamenilor.

„Dezastru cu d mare, dezastru, ce să faci, domnul dă, domnul ia”, spune un alt locuitor din Petroșani. 

Când au văzut cât de puternică este furtuna, oamenii s-au grăbit să își protejeze autoturismele. Degeaba însă, bucățile mari de grindină au trecut prin husele și păturile așezate pe mașini.

„De la piatră, păi uite așa era piatra azi-noapte, m-am speriat de nu mai pot”, povestește o altă locuitoare.

La prima oră a dimineții, oamenii au ieșit din case să evalueze pagubele.

„[Cam cât v-ar costa să o reparați?] 10 milioane, eu așa zic, la ce e, mi-o spart și semnalizarea”, spune un șofer.

„În jur la 5000 de lei cel puțin, păi uitați-vă, ca toată îi varză mașina, deci n-am ce să mai recuperez din ea, toată tăblăria îi varză pe ea”, adaugă un altul.

„În jur de...cel puțin 30 de milioane, nu știu, cred, cât? Asta îi puțin...”, completează un vecin. 

Județul Hunedoara se află sub avertizare meteorologică de cod galben de ploi până mâine la ora 11, și de cod portocaliu de inundații până mâine la ora 10.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri