Victorii pentru echipele din Timișoara. BCT şi Timba au câştigat meciurile de la Tg. Mureş, respectiv Universitatea Cluj

Data publicării:
petricevic

Fără cei mai buni marcatori din retur, Jovanovic şi Persic, ”leii” din Banat au pierdut primul sfert şi au fost conduşi aproape în permanenţă pe tabelă până în ultimele zece minute. Jocul s-a schimbat radical în sfertul patru, când alb-violeţii au avut un parţial de 15-0, graţiei evoluţiei sigure în apărare şi aruncărilor de la distanţă. S-a încheiat 77-67 în favoarea echipei lui Dragan Petricevic, care a împlinit 46 de ani chiar în ziua meciului.

Americanii Lewis şi Manigat au fost cei mai buni marcatori ai oaspeţilor, cu câte 19 puncte, în timp ce înlocuitorul lui Jovanovic, Radenko Plicevic, a acumulat 17 puncte şi 8 pase decisive în 40 de minute de joc.

Şi cealaltă reprezentantă a Timişoarei în Liga Naţională a obţinut o victorie importantă la finalul săptămânii. Timba a câştigat ultimei clasate, Universitatea Cluj, cu 71-62. Bogdan Murărescu l-a folosit şi pe nou-venitul Terrel Vinson, care a strâns 6 puncte şi 4 recuperări, în 13 minute de joc.

”Urşii” au avut meciul la discreţie, cu excepţia sfertului trei, când clujenii, întăriţi cu şase jucători străini, s-au apropiat la cinci puncte. Cel mai bun om al bănăţenilor a fost din nou Danilo Mijatovic, autor a unul double-double, cu 12 puncte şi 11 recuperări, cărora li s-au adăugat şi 5 pase decisive. De la Timba, Blunt a avut 20 de puncte, iar Rejlic, 18.

Etapa viitoare, Timba primeşte replica liderului Asesoft Ploieşti, în timp ce BC Timişoara mai are de disputat marți restanţa cu Steaua.

Redactor: Ionuţ Suciu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri