Viitor la înălțime. 15 elevi din Lugoj au urmat un curs de însoțitor de zbor în Marea Britanie

Data publicării:
viitor la inaltime

Tobias e elev în clasa a douăsprezecea și vrea să devină însoțitor de zbor, până atunci, însă, în cele două săptămâni petrecute în Marea Britanie a învățat cum funcționează un avion și ce sarcini au stewarzii. De la măștile de oxigen, la porțile de siguranță ale aeronavei, nimic nu-l prinde nepregătit pe Tobias.

La centura de siguranță puteai să o lărgești, să o închizi și să o deschizi asta trebuia să le arăți cel puțin pasagerilor.  Noi avem un plus față de cei care vor să se angajeze în acest domeniu, suntem pregătiți pe jumătate”, povesteșteTobias Bereș, elev.

Elevii din Lugoj au învățat toate procedurile din timpul zborului într-o cameră specială pentru simulări.

„Am învățat cum să supraviețuim în caz de prăbușire a unui avion. Aveau o sală special amenajată, sala respectivă era ca un avion, aveau scaune”.

„De măsurile de siguranță din avion am învățat foarte multe, de reacțiile pe care trebuie să le avem în cazul unei urgențe. [...] De exemplu dacă este nevoie să fie o aterizare forțată”.

Trebuie să știi să folosești și defribrilatorul în cazul în care se întâmplă un preinfarct, practic în avion ei sunt și medici și paramedici”.

Liceenii au primit din Marea Britanie un certificat, recunoscut în toată Europa, ce îi ajută atunci când vor să se înscrie la o școală de însoțitori de zbor.  

„Este un plus pe care un elev care a făcut un curs de cabin crew. Este o premieră. [În România?] Cel puțin în România, la nivel liceal nu există un liceu care să fi făcut o astfel de pregătire practică”, explică Ciprian Blaj, coordonatorul proiectului.

Elevii au făcut stagiul practic în Marea Britanie după ce Colegiul Tehnic Valeriu Braniște din Lugoj au accesat peste 300 de mii de euro printr-un proiect european.

Reporter: Vlad Ungar

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri