Viitorul institut de cercetare a cancerului, un proiect european, întârziat la Timișoara de legi româneşti

Data publicării:
proiect Aa

Şantierul la viitorul institut de cercetare a cancerului a fost deschis în decembrie 2012. Firma constructoare dădea asigurări că lucrările vor fi gata în luna mai a acestui an. Estimarea a fost prea optimistă, astfel că termenul a fost prelungit până la sfârşitul lunii ianuarie 2014. În urmă cu o lună, banii s-au terminat. Alte sume nu au venit, deşi una dintre cererile de rambursare a fost trimisă în martie.

 

”Situaţia de la septembrie este, din păcate, afectată şi de plăţile restante în valoare de 2,8 milioane de lei pe care le-am înregistrat la proiectul ONCOGEN, proiect finanţat din fonduri europene, prefinanţarea fiind epuizată la această dată, sumele fiind solicitate pe cereri de rambursare şi nevenite, suntem în întârziere şi la acest proiect”, afirmă Maria Saracan, directorul financiar-administrativ al Spitalului Judeţean din Timişoara.

Durata mare de timp în care vin banii pe cererile de rambursare a determinat Guvernul să modifice legislaţia, în aşa fel încât şi Ministerul Economiei să poată soluţiona problemele financiare. Potrivit noilor norme, banii ar trebui să vină în cinci zile de la depunerea cererilor. A trecut însă mai bine de o lună.



”Am depus şi o cerere de finanţare la Ministerul Economiei pentru a reduce din timpul de rambursare depuse la autoritatea locală. Sperăm într-un rezultat şi confirmarea a venit verbal, urmează să primim şi banii pe ultima cerere de finanţare”, spune Iulius Jugănaru, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Banii din prefinanţare, aproximativ 13 milioane de lei, s-au epuizat în luna iulie. Constructorul a susţinut ulterior lucrarea din banii proprii, aproximativ 10 milioane de lei, apoi a predat facturile pentru decontare, însă sumele întârzie să apară. Între timp, Consiliul Judeţean, cel care a susţinut proiectul prin acordarea terenului necesar, a anunţat că încearcă să rezolve problemele.

 

”O să încerc să iau legătura şi cu managerul proiectului actual, în aşa fel încât să vedem unde sunt împotmolite anumite lucruri şi dacă pot, fără nici un fel de problemă, să încerc să sprijin mişcarea lui şi realizarea cât mai repede încadrarea în termenele care au fost stabilite la momentul demarării lui”, a declarat, pentru Digi24 Timișoara, Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Dacă, în această săptămână, nu vin banii solicitaţi pe cereri de plată prin intermediul Ministerului Economiei, cel puţin 3 milioane de lei, lucrările ar putea fi sistate temporar. În plus, dacă în următoarele trei luni nu vin alte 19 milioane de lei, atrase prin proiect, investiţia ar putea fi în zadar, pentru că Uniunea Europeană poate retrage fondurile.

reporter: Maria Rohnean
operator: Alin Lungu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce trebuie să ai obligatoriu în mașină în 2026, potrivit Codului Rutier. Lista echipamentelor esențiale...
Digi FM
Prințul William, poză nemaivăzută din colecția personală, alături de mama lui. El avea doi ani, prințesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celia a divorțat după 13 ani de căsnicie: „Am încercat să fiu de casă, dar m-am pierdut pe mine”
Film Now
Val de comentarii după ce actori celebri nu au fost incluși în segmentul „In Memoriam” de la Oscaruri 2026...
Adevarul
„Nici măcar nu ne-au văzut dronele”. Cum au învins ucrainenii forțele NATO, în timpul unor exerciții militare...
Newsweek
Ministrul muncii, mesaj pentru 2.800.000 pensionari. Avem 1.000.000.000 lei în plus pentru pensii în aprilie
Digi FM
Cozonac de post cu nucă și stafide. Rețetă ușoară pentru un desert delicios
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Pericol ascuns în grădini și parcuri. Planta de primăvară care poate intoxica pisicile și câinii
Film Now
Timothée Chalamet și Steven Spielberg, moment tensionat la Oscar 2026. Regizorul l-a criticat după...
UTV
Megan Fox a întors toate privirile la petrecerea premiilor Oscar 2026