Drum brăzdat de şanţuri în Săcele

Data publicării:
DRUM SACELE

Scenariile din binecunoscutul serial animat Familia Flinstone ar putea deveni realitate pentru şoferii din Săcele. Şanţurile rămase după lucrările la modernizarea reţelei de gaz, care brăzdează şoseaua din cinci în cinci metri, le-ar putea lăsa maşinile, la propriu, fără roţi. Firma constructoare nu a terminat la timp şantierul aşa că, până la venirea căldurii, a făcut lucrări provizorii care, peste iarnă, au fost complet distruse. Acum, Primăria trimite somaţii după somaţii, doar-doar cineva s-o gândi să rezolve problema.

Dacă nu sunt atenţi la şanţurile care s-au format în asfalt, şoferii riscă să rămână doar cu caroseria întreagă.

"Aşa se lucrează la noi, în România. Se desface şi nu se pune la loc", localnic.

"V-aţi stricat maşina pe drumul acesta? Nu mi-am stricat maşina, că e mai puternică aşa, duba asta a mea, dar mi-am stricat afacerea. Cifra de afaceri s-a dus 40% mai jos, tot din cauza asta. Impozitele sunt aceleaşi, dările, angajaţii şi ne ducem de râpă cu asemenea drumuri", localnic. 

"Groaznic! Nu vedeţi câte gropi sunt, din cinci în cinci metri câte o groapă", localnic.

"Capetele de bar, pivoţii, ieri am schimbat un rulment...alaltăieri!", şofer.

În ultimii ani, reţeaua de gaz din această zonă a oraşului a început să dea mari bătăi de cap autorităţilor, existând chiar şi riscul de explozie. Primăria a apelat la furnizorul de gaz pentru înlocuirea ţevilor de distribuţie şi a primit răspuns pozitiv doar că, aşa cum era de aşteptat, birocraţia a întârziat începerea efectivă a lucrărilor. Şantierul a fost deschis în luna iulie şi trebuia să fie gata în noiembrie, anul trecut. Vremea a încurcat însă planurile.

"Firma care a înlocuit reţeaua a asigurat Primăria Săcele că, până la primăvară, va umple gropile rămase cu un material asemănător betonului, rezistent la precipitaţii şi la ger. Se pare că, totuşi, nu a rezistat prea mult, de vreme ce, iată, gropile sunt goale, iar bucăţile de beton au ajuns pe carosabil", Sorina Secelean - reporter Digi24.

Primăria a somat compania să rezolve problema cât mai repede. Ultima adresă a fost trimisă chiar astăzi: "Vă atragem atenţia că veţi fi direct răspunzători de eventualele accidente sau avarii provocate datorită stării drumului. Vă rugăm să ne transmiteţi în cel mai scurt timp data la care vor începe lucrările de reabilitare".

"Au mai venit, au peticit, dar lucrurile nu sunt într-o stare bună.  Noi am făcut cel puţin cinci adrese din luna decembrie până acum", Virgil Popa - primarul municipiului Săcele.

Contactaţi, reprezentanţii companiei, din Prahova, nu au fost de găsit, pentru un punct de vedere.

Lucrările, în valoare de trei milioane de lei, sunt suportate integral de furnizorul de gaze. Primăria Săcele este beneficiarul dar şi instituţia care supraveghează şantierul, pe teritoriul localităţii.


Reporter: Sorina Secelean
Imagine: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri