Implantul dentar, simplificat de un timişorean

Data publicării:
implant dentar
Un doctorand din Timișoara, împreună cu o echipă de IT-iști, a dezvoltat o tehnică nouă, prin care procedeul de inserare a implantului dentar este cu mult simplificat. Pentru prima dată în țara noastră, ei au tiparit 3D un ghid chirurgical, care îi va ajuta pe stomatologi. Astfel, viitori pacienți vor petrece mai puțin timp pe scaunul stomatologului, iar recuperarea va fi mai ușoară, datorită procedurii minim invazive.

„Acesta este suportul pe care a stat ghidul când a fost scanat, acesta este ghidul şi ăsta este modelul pacientului, identic cu ceea ce are el pe maxilar”, explică doctorandul.

Realizat dintr-un material biodegradabil, ghidul chirurgical dentar îi va ajuta pe stomatologi să insereze cu precizie implantul în osul maxilarului, printr-o procedură minim invazivă. Inițiativa îi aparține doctorandului de la Universitatea de Medicină și Famacie din Timişoara, Ovidiu Tiberiu David.

„Ghidul arată în felul acesta. I se pune pacientului în locul respectiv, după care se dau găurile direct prin el, fără a mai face lamboul, tăietura țesutului moale, a gingiei practic, și o desfacere a ei în mai multe planuri”, explică Ovidiu Tiberiu David, doctorand.

Dacă în procedura clasică, orice implant începe cu amprentarea dentară şi realizarea mulajului, ce pot dura câteva zile, tehnica modernă reduce procedura la doar câteva ore.

„Ghidul chirurgical, cât şi maxilarul sunt printate 3D cu ajutorul unei radiografii volumetrice. Ghidul chirurgical este printat doar într-o oră, iar maxilarul în aproximativ trei ore” - Mihaela Crețu, reporter Digi24 Timișoara.

„Pentru a nu mai stresa pacientul în plus faţă de cât de mult este stresat deja, putem să facem toate testele pe ghid, inclusiv testele de găurire, deoarece imprimanta are o precizie sporită pentru a simula inclusiv structura internă a osului, inclusiv toate cavităţile care sunt în acest os”, precizează și Călin Brandabur, specialist IT.

Stomatologii spun că noa tehnică le este de mare ajutor, atât loc, cât şi pacienţilor.

„ste un procedeu bun, în special pentru cei care sunt la început de drum în domeniul implantologiei, dar şi cei mai înrutinaţi dintre noi. Va ajuta pacienţii? În primul rând pacienţii şi şi pe noi ca operator. În primul rând pacienţii că se reduce timpul de intervenţie chirurgicală”, susține Sebastian Tamba, dentist.

În prezent, ghidul chirurgical dezvoltat şi printat de către doctorandul din Timişoara, împreună cu echipa de IT-işti, este doar un prototip. Echipa speră ca în viitorul apropiat ghidul să fie folosit pe pacienţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri