În continuare fără căldură

Data publicării:
CALDURA

Aproape 7.000 de apartamente din Braşov nu au căldură, deşi afară temperaturile scad noaptea sub zero grade. Fosta societate de termoficare a intrat în insolvenţă, iar Consiliul Local a înfiinţat un serviciu propriu pentru furnizarea agentului termic. Deşi asociaţiile de proprietari au semnat contracte cu acest serviciu, mai este de aşteptat până când locatarii care nu au centrale termice vor primi căldură. Termenul de 1 noiembrie, dat de autorităţile locale pentru livrarea căldurii a fost depăşit, iar procedurile birocratice ar putea dura încă două-trei săptămâni. 

Ion Stroeşteanu are 81 de ani şi locuieşte în acelaşi bloc din anii '60. Spune că niciodată nu a mai avut probleme cu lipsa căldurii şi a apei calde ca acum. Peste noapte doarme îmbrăcat, iar pe timp de zi stă acoperit cu pături ca să nu simtă frigul din casă.

"Aici în fotoliul ăsta stau aşa înfăşurat, mai citesc o carte, mă mai uit într-un ziar", Ion Stroeşteanu.

"Foarte greu. Nu ai poftă de nimic, chiar nu ai poftă de nimic. Când vezi că stai şi tremuri în casă. Norocul a fost că până acum nu au fost geruri mai mari", Ion Stroeşteanu.

"13 grade celsius. Atât indică termometrul în acest apartament. Este o temperatură doar cu câetva grade mai mare decât cea care se înregistrează afară", Ruxandra Morar, reporter Digi24. 

Lipsa căldurii este o mare problemă mai ales în blocurile care au fost cămine de nefamilişti. Deşi acum proprietarii plătesc chirii, au rămas racordaţi la sistemul centralizat de încălzire. Oamenii stau îmbrăcaţi în casă, ca afară.

"Cu apă rece ţi-e groază să speli un vas, să nu mai zicem alte necesităţi şi stăm şi tremurăm din gros", locatar.

"(R: Pe cel mic îl îmbrăcaţi, cum îl ţineţi în casă? ) Destul de îmbrăcat, eu zic că ar trebui să stăm destul de comod în casă. Cu căciuliţă în cap, că e destul de rece", locatar.

"E un bloc care nu are aerisire pentru gaz şi altă soluţie nu avem decât să ne băgăm panouri sau calorifere. Eu citesc apa în bloc pe data 1, 2 şi 3. Nu am intrat într-o cameră să nu mă întrebe: Doamna Mocanu, aţi zis că ne vine apă caldă şi căldură la 1 noiembrie. Ce pot să le zic? ", Lorica Mocanu, preşedintele unei asociaţii de proprietari.

După intrarea în insolvență a Tetkron, Consiliul Local a votat înfiinţarea unui serviciu public de termoficare ca departament în Primăria Braşov, soluţia pentru reluarea furnizării de energie termică în sistem centralizat. Doar că acest serviciu este acum în atenţia inspectorilor Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, pentru că nu are toate documentele de funcţionare.

"În momentul de faţă nu ni s-a putut prezenta o legalitate a funcţionării, respectiv toate avizele şi acordurile necesare referitoare la acest serviciu pe care doreşte să îl ofere primăria", Sorin Susanu, comisar şef CRPC Braşov .

Până la reluarea alimentării cu energie termică, noul înfiinţat Serviciu Public Local de Termoficare a început să angajeze oameni şi să semneze contracte cu asociaţiile de proprietari. Însă trebuie să găsească o soluţie pentru întreţinerea reţelelor.

"În ceea ce priveşte reţeaua de transport, în proporţie de 80 - 90% este pregătită. S-au făcut în marea majoritate a zonelor probele de presiune. urmează să facem probele de presiune de la reţeaua de distibuţie de la cămin în apartamente. Când va veni căldura? Nu pot să dau o dată certă În momentul acesta. Noi am enunţat începutul lunii noiembrie, putem să ne menţinem poziţia de primă jumătate a lunii noiembrie", Mihai Costel viceprimar Braşov. 

În această toamnă Serviciul de Termoficare al Primăriei a încheiat contracte cu 161 de asociaţii de proprietari, adică aproape 6.400 de apartamente. În Braşov sunt peste 8.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire. Aproape 30.000 de oameni aşteaptă ca în locuinţe, calorifere să fie calde.

Reporter: Ruxandra Morar, Sorin Secli
Operator: Dan Dascălu, Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri