La turație maximă, spre grupele Challenge Cup

Data publicării:
sport3

Campioana României la rugby e la două jocuri distanță de prima performanță importantă în anul 2018. Dacă Timișoara Saracens va trece de nemții de la Heidelberg echipa pregătită de Sosene Anesi își asigură locul în următoarea ediție a Cupei Challenge. Înaintea primei întâlniri, de mâine, bănățenii și-au prezentat noul sponsor german, unul din domeniul automotive, ale cărui vehicule provin chiar din Bavaria.

”Mă bucură că există această asociere, între echipa noastră de rugby și un camion puternic, pentru că vorbim de două forțe”, a declarat  Dan Dinu, președintele Timișoara Saracens.

Tehnicianul "sarazinilor" a studiat echipa din Heidelberg, care a făcut recent câteva transferuri. Sosene Anesi nu va putea miza sigur pe Jack Umaga în jocul de mâine.

”Sunt sigur că vor încerca să deschidă terenul, să plimbe mult balonul. Dar noi suntem suficient de inteligenți încât să ne adaptăm jocului lor. Va fi presiune pe ambele echipe, doar că noi avem un avantaj, pentru că am mai fost în această situație și știm la ce să ne așteptăm”, a spus Sosene Anesi, antrenor Timișoara Saracens.

”Ne așteptăm la ce e mai greu! Știm că au făcut o pregătire foarte bună, în Scoția și Franța și ne așteptăm la un meci foarte greu”, a declarat Marian Drenceanu, căpitan Timișoara Saracens.

 ”Ce a fost important s-a desfășurat cu o săptămână înainte, pregătirea acestui meci. Ceea ce contează e mâine, să câștigăm și cât mai multă lume să fie alături de noi, asta e cel mai important”, a spus Euguen Căpățână, Timișoara Saracens.

Timișoara Saracens și Heidelberg s-au mai întâlnit în 2016, în etapa grupelor preliminare ale aceleiași competiții, iar bănățenii s-au impus în Germania. Duelul de mâine este programat la ora 14, în vreme ce returul are loc peste o săptămână, pe terenul nemților.

reporter: Claudiu Sav/ operator: George Ştefăniţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri