Mai mult agrement în Poiana Braşov

Data publicării:
AGREMENT POIANA

Turiştii care vor ajunge de acum în Poiana Braşov au unde să petreacă timpul liber atât iarna cât şi pe timp de vară. Staţiunea are de câteva zile un centru de agrement unde turiştii care nu schiază sau nu colindă muntele îşi pot petrece timpul liber. Hotelierii speră ca acest loc să ţină turiştii în staţiune o perioadă cât mai lungă. A fost nevoie de trei ani, două licitaţii şi doi constructori ca investitţa să fie gata. 

Cu tot farmecul şi frumuseţea sa, vara, staţiunea de la poalele Postăvarului este aproape pustie. Şi asta pentru ca turistii nu au ce sa faca, mai ales daca vremea e urâtă. Noul centru ar trebui să rezolve această problemă.

"(R: Care-i componenta pe care o veţi testa prima dată?) Panoul de căţărare, într-adevăr, arată bine, e ceva inedit pentru Poiană", turist.

"Metodele de petrecere a timpului liber erau destul de limitate, totuşi. Dacă nu erai un om care să ai puţin cultura muntelui, să mergi pe munte, nu aveai mare lucru ce să faci aici", turist.

Centrul îşi va deschide uşile la inceputul lunii decembrie, iar până atunci primăria îi va selecta şi pe cei 23 de angajaţi.

"Noua atracţie a staţiunii îi va ţine în priză atât pe cei mari cât şi pe cei mici şi nu neapărat amatori ai sporturilor de iarnă. Însă bineînţeles că majoritatea activităţilor mizează tot pe testarea capacităţilor sportive", Sorina Secelean - reporter Digi24.  

Centrul de agrement are, printre altele, pereţi de escaladă imenşi, piste de bowling, un teren de minigolf, mese de biliard şi o sală cu jocuri electronice. Indiferent de vreme, turiştii vor avea ce face. Cei mai fericiţi de finalizarea lucrărilor sunt hotelierii. Ei sunt primii avantajaţi dacă turiştii rămân mai mult în staţiune.

"Lucrul acesta vine să întregească tot ce înseamnă sezonalitate în staţiunea Poiana Braşov. Cu siguranţă are să transforme puţin faţa turismului românesc aici",  Nora Dudiţă - director executiv Asociaţia de Turism Poiana Braşov.

Centrul ar fi trebuit să fie gata din anul 2014. Finalizarea a fost însă amânată din cauză că Primăria a avut probleme cu firma care a preluat iniţial proiectul şi care a intrat în insolvenţă.

"A trebuit să reluăm licitaţia de la capăt, firma respectivă, cealaltă, ne-a dat în judecată. Firma care a lucrat şi care a câştigat a doua licitaţie s-a mişcat foarte bine şi chiar suntem mulţumiţi cum s-au recuperat din etapele trecute",  George Scripcaru - primarul Braşovului.

Costurile investiţiei s-au ridicat la 31 de milioane de lei, sumă la care Uniunea Europeană a contribuit cu aproape 12 milioane de lei iar restul de bani sunt de la Primăria Braşov.

Reporter: Sorina Secelean
Imagine: Alexandru Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri