Sari la conținut

Mărțișorul aduce un muzeu nou la Hunedoara

În timp ce majoritatea muzeelor din țară fie se închid, fie sunt abadonate de autorități și evitate de turiști, la Hunedoara un nou muzeu și-a deschis porțile. Amenajată în curtea exterioară a Castelului Corvinilor, instituţia de cultură face parte din complexul istoric medieval și este amplasat într-o clădire de patrimoniu, veche de peste 300 de ani. Deschiderea oficială a coincis cu două expoziții despre viața dacilor și epoca bronzului.

Preistoria și protoistoria Hunedoarei, respectiv Dacii de la munte, dacii de la câmpie sunt cele două expoziții cu care muzeul și-a început oficial activitatea. În partea dedicată dacilor au fost expuse piese de armament descoperite în grădina exterioară a Castelului Corvinilor, în complexuri funerare.

„Avem de-a face cu un mormânt de incinerație, de epocă dacică, în care resturile cinerare ale defunctului erau însoțite și de armanentul acestuia”, explică Sorin Tincu, directorul noului muzeu.

Epoca bronzului le-a fost prezentată turiștilor sub forma reconstituirii unui atelier de prelucrare și a unei construcții ce datează din anul 1.200 înainte de Hristos.

„A constituit pentru noi, arheologii, o surpriză foarte plăcută, deoarece avea pereții decorați. Fragmentele arhitectonice originale le-am expus în vitrină, iar ceea ce poate intra direct în contact cu publicul sunt o serie de reprezentăi grafice”, continuă Sorin Tincu.

Zeci de turiști au vizitat muzeul încă de la deschidere. Specialiști în istorie sau simpli vizitatori, cu toții au apreciat munca arheologilor și a cercetătorilor.

„Ne recuperăm și noi trecutul, ne recuperăm memoria, mai ales într-o zonă a dacilor, era culmea să nu avem un astfel de muzeu și o astfel de expoziție.”

„Trebuie să știe oamenii cum a evoluat civilizația pe aceste meleaguri, tinerii îndeosebi.”

„Este bine că viața culturală continuă și în Hunedoara. Credeți ca o să fie un alt punct de atracție pentru turiștii care ajung aici? Cu siguranță, cu siguranță vor găsi lucruri interesante.”

Muzeul este amenajat într-o clădire din curtea exterioară a Castelului Corvinilor. Construcția din Curtea Husarilor datează de peste trei secole și este o clădire de patrimoniu.

„Noi așa vedem dezvoltarea acestui colț din Hunedoara, sub forma unui ansamblu, a unui concept care include o poveste, care începe undeva în jurul anilor 100 de mii, adică în vremea paleoliticului mijlociu și se sfârșește undeva în perioada contemporană”, adaugă Ciprian Roman, director Castelul Corvinilor.

Expoziţiile rămân deschise publicului toată primăvara, iar accesul în muzeu este gratuit.

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale