Orașe mari, la scară mică

Data publicării:
orase

Imaginația copiilor a prins viață în mâinile lor, cu care au și construit orașe în miniatură, așa cum și le ar dori ei să arate  - cu mai multe locuri de joacă, parcuri, școli și multe spații verzi. 5 astfel de orașe, din mai multe tipuri de materiale, construite de elevi din Timișoara și Lugoj pot fi admirate într-o expoziție inedită. 

"Orașul lui Vevi", așa cum se numește urbea imaginată și construită la o scară mică de elevii clasei a III-a C de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, are foarte multe parcuri, școlile sunt dotate cu bazine de înot și nici un locuitor nu poluează și nu aruncă gunoiul pe jos. Turul orașului imaginar l-a făcut chiar Vevi, veverița care îl locuiește.

Vevețo-shopul, așa cum se numește mall-ul în orașul imaginat de copii, nu putea să lipsească.

Creativitatea și ingeniozitatea copiilor au fost scose în evidență prin activitățile din cursul de arhitectură, care s-a desfășurat pe parcursul anului școlar. Orașele au fost construite în 2 săptămâni, de 5 clase de la 5 școli diferite din Timiș, în cadrul proiectului "De-a arhitectura în școala ta", sub îndrumarea atentă a unor specialiști în domeniu.

"Îi ajută să gândească în mod transdisciplinar. Să folosească abilități, cunoștințe însușite în cadrul mai multor discipline. Și la matematică, alcătuirea corpurilor geometrice, desenarea lor, apoi la desen îmbinarea culorilor", a spus Dorina Lobonț învățăto.

Iar cursurile de arhitectură pentru elevi se vor organiza și în următorul an școlar.

"Programele pentru școli sunt gratuite. Înscrierile se fac într-o anumită perioadă în fiecare an, încă sunt deschise. Acestea se fac în limita unui număr de locuri", a declarat Anamaria Ionescu coordonator local "De-a arhitectura în școala ta"

Expoziția orașelor imaginate și construite de copii poate fi vizitată până în 31 mai, în cadrul Bastionului Theresia din Timișoara.

reporter: Alexandra Marian/ operator: Dan Șoșdean

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri