Sari la conținut
News Alert

Părinți revoltați de condițiile de înscriere la creșă

Zeci de părinți din Timișoara acuză autoritățile locale responsabile de creșele din oraș că nu respectă legea de organizare și funcționare a acestor unități  și că au stabilit criterii discriminatorii pentru înscriere. Au cerut și au primit dreptul să își exprime nemulțumirile în ședința de Consiliu Local de ieri. Autoritățile le-au dat doar promisiuni.

Dosarul de înscriere într-o creșă de stat din Timișoara trebuie să conțină, printre altele și o adeverință de la locul de muncă al părinților din care să rezulte că aceștia sunt angajați activi și venitul brut al lunii precedente. Aberant și discriminatoriu, spun mai multe mame aflate în concediul de creștere și îngrijire copil, care au depus la dosar, adeverința care atestă că ele beneficiază de indemnizație.

"O adeverință de venit cu venitul brut al lunii precedente când noi suntem în maternal. Am dus luna trecută, mi-am depus dosarul la doamna cu decizia de indemnizație. Nu îi bună", a spus o mamă.

"Concediul de creștere a copilului nu se acceptă ca și venit. Practic nu este, este egal cu 0. Nu poți să te duci cu copilul. Astăzi încep lucrul, mâine duc copilul la grădiniță. N-ai cum. Depui dosarul din timp, e totul în regulă dar te trezești că nu sunt locuri. Și atunci ce ai rezolvat?!", a declarat o altă mamă.

Pentru că nu au găsit înțelegere, femeile au mers la ședința de consiliu local de săptămâna aceasta să își expună problemele. Au fost certate de primarul Nicolae Robu, vizibil deranjat de prezența acestora în Primăria Timișoara.

Timp de pierdut nu au nici părinții care se perindă pe la ghișeele primăriei. Iar problemele lor nu s-au rezolvat: se refuză în continuare adeverințele aduse de cei aflați în concediul de creștere și îngrijire copil.

"În lege spune că trebuie adeverință de venit de la ambii părinți. Dar adeverința pe care o primesc ei de la indemnizația pentru copil, nu este o adeverință de la locul de muncă. Ele primesc indemnizație de la stat pentru a-și crește și îngriji copiii, nu ca să îi aducă în creșă. Ele trebuie să stea cu copiii și atunci normal că prioritate au copiii ai căror ambii părinți lucrează", a declarat  Patricia Chelbu-Goje, șef serviciu creșe.

Părinții reclamă și alte abuzuri ale serviciului creșe din cadrul primăriei.

"Săptămâna trecută pe site-ul primăriei s-au publicat aceste foi pentru înscrierea în anul școlar 2018-2019. Care oricum înscrierile pentru anul școlar se fac în permanență, nu doar în această perioadă în care au scris dânșii că se fac, din 2 iulie până în 31 august. Asta scrie în lege, nu că spun eu. Înscrierea copiilor la creșă se face pe tot parcursul anului", a spus o altă mamă.

Transparența decizională este o altă necunoscută pentru părinți.

"Ce să mai spun despre transparență? Nu există această transparență, cel puțin doamnele de la serviciu de la creșe...nu sunt locuri și punct. Dar de unde știu eu că nu mai sunt locuri? De unde știu eu cum au fost acceptați ceilalți copii și copilul meu nu a fost acceptat. Să fie în permanență un număr de locuri pentru fiecare creșă, să fie afișate dosarele cu câte puncte are fiecare ", a declarat un alt părinte.

În Timișoara sunt 13 creșe de stat cu aproximativ 300 de locuri. În fiecare an, se depun aproape 1.000 de cereri de înscriere.

reporter: Alexandra Marian/operatori: Dan Petcu, Dan Șoșdean

 

 

Etichete:

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale