Prestație bună la ultima repetiție

Data publicării:
amical uta
UTA a încheiat perioada de pregătire cu o victorie în ultimul test al iernii, cu sârbii de la Dinamo Pancevo. Echipa de ligă secundă din țara vecină a avut momente când a fost periculoasă, în special pe contre, însă inițiativa a fost mai mereu de partea arădenilor, care s-au și impus, 3-0. Dumitru Copil, din penalty, Sorin Străgilă și Dumitru Muntean au marcat pentru alb-roșii. Andor și Petre au văzut meciul de pe margine, din cauza unor accidentări ușoare.

„Au fost momente în care m-a nemulțumit jocul, într-adevăr. Mai avem de corectat unele lucruri, dar în linii mari a fost bine, am văzut aproape toți jucătorii ce îi avem în lot, mai puțin Celea, am încercat să dau minute la toată lumea", admite Laurenţiu Roşu, antrenorul UTA-ei.

Tehnicianul arădenilor este mulțumit de modul în care a decurs pregătirea efectuată în Spania, acolo unde alb-roșii au susținut patru partide de verificare, încheiate cu două victorii, o remiză și o înfrângere.

„În linii mari, mi-am îndeplinit obiectivul de a face o pregătire în condiții bune, în Spania am avut condiții excelente și asta a fost benefic pentru echipă", a adăugat Roşu.

UTA reia jocurile din liga secundă la finele săptămânii. Arădenii încep meciurile oficiale în deplasare, duminică, pe terenul celor de la Dacia Unirea Brăilă. Partida din etapa a 22-a va începe la ora 11 și va putea fi urmărită, în direct, la Digisport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri