Sari la conținut

Protest al asistenților sociali

Câteva zeci de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș au protestat astăzi în fața Consiliului Județean din cauză că nu mai primesc sporuri. Acestea le-au fost tăiate din 15 februarie după ce autoritățile județene nu au aprobat solicitarea de majorare a bugetului de sporuri a instituției pentru 2018, o majorare de la 13 milioane la 26.

"Eu zic că suma pentru sporuri este mult mai mică decât cea reală. Adică nici 26 de milioane din punctul meu de vedere, nu cred că e suma suficientă dacă s-ar fi acordat la nivelul direcției toate sporurile prevăzute de lege", a declarat Adrian Marcu, președintele sindicatului Pro A.S.

Reprezentanții angajaților DGASPC spun că majorarea de 100% cerută pentru sporuri ar fi fost necesară din cauză că grila de salarizare a fost modificată și veniturile angajaților au crescut. Sporurile au fost calculate la salariile brute din 2009, care acum nu mai sunt valabile. Angajații DGASPC spun că dacă până săptămâna viitoare Consiliul Județean și conducerea direcției nu ajung la un acord, vor protesta din nou. CJ Timiș a cerut o notă de fundamentare de la conducerea direcției pentru majorarea bugetului pentru sporuri.

Redactor: Alexandra Marian