Reabilitarea Pediatriei din Deva, tot în stand-by

Data publicării:
Deva-Pediatrie-642-390x205
Pediatria din Deva, neinteresantă pentru firmele de construcții. Lucrările de reparații la parterul și primul etaj al clădirii nu pot fi demarate pentru că nicio firmă nu s-a prezentat la niciuna din cele 3 licitații organizate până acum. Valoarea lucrărilor este de 400 de mii de lei.

Încă din luna august, Consiliul Județean Hunedoara a alocat fonduri pentru lucrări de reparații la 2 nivele ale pediatriei. 400 de mii de lei au fost scoși de la buget, dar banii se pare că nu i-au tentat pe constructori.

"Au fost 3 licitații și s-au transmis invitații de participare tuturor firmelor din județ pe care le-am identificat ca având autorizație specială emisă de Direcția pentru Cultură", explică Adina Pera Ștefănie, manager Spitalul Județean de Urgență Deva.

"Probabil cei 400 de mii probabil că nu au fost suficient de atractivi ca valoare pentru firmele care își doresc să câștige sau să lucreze pe contracte cu valori mai mari", completează Mircea Bobora, președinte CJ Hunedoara.

Clădirea de patrimoniu nu a mai fost reabilitată de mai bine de 2 decenii. Abia anul trecut au fost reparate acoperișul și ultimul etaj, iar valoarea investiției a ajuns atunci la peste 500 de mii de lei. Parterul și primul etaj ar trebui să treacă acum prin reparații similare.

"Clădirea în care funcționează pediatria a fost construită în anul 1901. În medie aici sunt internați în jur de 100, 120 de copii în fiecare lună" - Andrada Velciov, corespondent Digi24 Timişoara.

"O maximă urgență este înlocuirea geamurilor. Asta ar fi prima urgență, sigur că ar fi mai multe lucruri de făcut, dar asta e o urgență, o nevoie, o venit iar iarna pe noi, dăm drumul mai tare la căldură", spune Simona Olteanu, șef secție Pediatrie.

Părinții copiilor internați la pediatrie spun că e păcat de munca medicilor și de faptul ca micuții bolnavi sunt nevoiți să stea într-o clădire nereabilitata.

"Ce ar trebui schimbat în salon, de exemplu? Pardoseala, pe la chiuvete. Așa ar trebui să arate un spital pentru copii? Cam nu."

"Nu au condiții și nu au posibilități, nu sunt de vină doctorii, dacă nimeni nimica..."

Potrivit conducerii Consiliului Județean, secția de pediatrie ar urma să fie mutată, în cel mult 2 ani, într-un corp nou al spitalului județean, iar în clădirea de patrimoniu să rămână doar birourile și partea administrativă a unității medicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri