Reunire cu gândul la promovare

Data publicării:
uta_reunire
Lotul celor de la UTA s-a reunit astăzi cu gândul la promovarea în Liga I. Arădenii nu au pierdut niciun jucător faţă de turul de campionat şi au acontat deja doi fotbalişti noi: sătmăreanu Dumitru Muntean şi macedoneanul Mevlan Adili. Ultimul are 22 de ani, a evoluat la selecţionata sub 21 de ani a ţării sale, iar în turul de campionat a îmbrăcat tricoul celor de la FK Shkupi, locul şase în primul eşalon al Macedoniei.

„Mi s-a părut un jucător interesant, care ne poate ajuta. Sper ca el să se poată acomoda repede, ținând cont că e singurul străin din lot”,spune Laurențiu Roșu, antrenorul arădenilor.

Roşu intenţionează să formeze un lot de 25 de jucători cu care să atace returul de campionat. Arădenii mai sunt în căutarea unui atacant, iar o posibilă soluţie este Ciprian Rus. Acesta a mai evoluat la UTA până în vară, când a plecat la ASA Tg.Mureş, echipă de care s-a despărţit însă la începutul acestui an.

„Un jucător care aici a demonstrat că poate juca, poate aduce un plus echipei și dacă a rămas liber vom vedea dacă e de acord să vină aici”, a mai spus Roșu.

Utiştii vor efectua câte două antrenamente pe zi la Arad, până în 28 ianuarie, zi în care e programat primul amical, contra Gloriei Cermei. A doua zi, Bătrâna Doamnă va pleca în Spania, pentru un cantonament de două săptămâni, ce va conţine şi patru partide de pregătire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri