Sari la conținut

Ripensia Timişoara | Despărţire suprinzătoare

Înfrângerea suferită cu Chindia i-a lăsat fără antrenor pe roş-galbeni. La câteva ore după eșecul cu dâmboviţenii, Paul Codrea şi-a anunţat demisia, în urma unei discuții mai aprinse purtate cu Radu Ienovan, preşedintele Ripensiei Timişoara. Paul Codrea s-a arătat în fapt deranjat că oficialul grupării bănăţene i-a transmis concret ce jucători ar trebui să folosească. Fostul internațional a stat pe banca tehnică a timișorenilor doar 4 etape, timp în care a înregistrat două înfrângeri, o remiză şi o victorie. Sosit în decembrie în Ciarda Roşie şi aflat la prima sa experiență în liga secundă, Codrea a lăsat Ripensia pe locul 13, cu 29 de puncte, la cinci lungi distanță de zona "roșie". Divizionara secundă va fi condusă în continuare de "interimarul" Radu Suciu.

reporter: Claudiu Sav/ operator: Adrian Ionescu