Sălile de lectură, pline și în vacanță

Data publicării:
sali
Studenții din Timișoara nu lasă cărțile din mână chiar dacă sunt în vacanță. Biblioteca Universității Politehnica este deschisă și în această perioadă și sute de tineri conștiincioși petrec ore în șir, zilnic, în sălile de lectură.

Sute de studenți ai Universității Politehnica Timișoara petrec zilnic ore întregi în spațiile amenajate pentru studiu. Alexandru este din Craiova și student la Facultatea de Electronică și Telecomunicații de la Politehnică. Mai avea câteva zile de vacanță, dar, în loc să stea acasă, a preferat să le petreacă printre cărți.

"Nu avem când să acumulăm toate informațiile care ne trebuie pentru examene. MUSCĂ Pot să vin la orice oră. E mai comod, mai liber în vacanță decât în timpul școlii? Da, e mult mai liber și nu e atât de multă agitație ca în timpul cursurilor și facultății", povesteşte Alexandru Molcuț, student.

Motivați de obținerea unor note mai mari, de redactarea lucrărilor de final de an sau pur și simplu de educație, studenții petrec în bibliotecă ore în șir chiar și în vacanță.

"Se apropie sesiunea, de-aia trebuie să învățăm."

"Ar fi mai plăcut să stau acasă sau să stau altundeva, dar trebuie. Nu putem nici în vacanță să le luăm liber? Nu prea. Când suntem anul 4 și e pe ultima sută de metri, nu putem."

"Lucrez la licență, nu am program fix și mi-am luat vacanța un pic mai repede și de-aia acum nu-mi mai permit. E de foarte mare ajutor că e deschis și în vacanță. Petreci multe ore? 6,7 ore, cam așa."

Între 200 și 250 de tineri vin zilnic la biblioteca Universității Politehnica Timișoara, în această săptămână de vacanță.

"Avem studenți chiar și noaptea, între 20 și 30 de studenți. Azi-noapte am avut de exemplu 28 de studenți", admite Erica Oteșteanu, directorul bibliotecii.

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a deschis acum doi ani prima sală de lectură non-stop din țară. Fondul de carte depășește 700.000 de volume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri