Se gândesc să „înghețe" semifinala

Data publicării:
acs poli
ACS Poli Timișoara mai are de jucat un singur joc în 2016. Bănățenii întâlnesc miercuri, ASA Târgu Mureș, în manșa tur a semifinalei Cupei Ligii, dar se gândesc să nu intre pe teren, dacă gazonul se va prezenta ca în meciul de aseară, cu Pandurii. Amănunte, în rubrica sport.

ACS Poli Timișoara mai are un meci de jucat în acest an calendaristic. Turul semifinalei din Cupa Ligii cu ASA Tg. Mureș. Perspectivele sunt sumbre însă pentru toată lumea: ieri, arena Trans-Sil a mureșenilor s-a prezentat în condiții execrabile iar jucătorii Pandurilor au refuzat să intre pe teren după pauză. Tehnicianul Ionuț Popa ia în considerare ca elevii săi să nu intre deloc dacă gazonul rămâne impracticabil.

„Eu am să pregătesc echipa, jucătorii, indiferent care vor fi ei, și dacă mă duc cu copii de 15-16, îi pregătesc să aibă ghete conform terenului. Dacă e înghețat vom juca cu cuie! Dacă nu ne lasă arbitrul, nu începem jocul. Pentru că dacă noi suntem neregulamentari, terenul e neregulamentar, înseamnă că suntem cei defavorizați. Nu începem jocul, nu numai noi, și Tg Mureș trebuie să facă la fel”, susține Ionuț Popa.

„Nu înțeleg cum poți să joci pe un asemenea teren. Nu înțeleg de la Ligă cum pot să te lase să joci un asemenea pe teren, ei stau bine la căldura și dau numai indicații, să se joace să nu se joace”, completează Daniel Vădrariu.

Popa nu vede cu ochi buni competiția reînființată de către LPF, cu atât mai mult cu formația pregătită de el nu a primit niciun ban, nici măcar pentru parcursul de anul trecut, când timișorenii au ajus în „sferturi".

„Am înțeles că nu se mai dau banii, de fapt nici banii de anul trecut nu s-au dat. Noi avem cheltueli mari cu Cupa Ligii, deplasare... cazare... cheltuieli... și unde sărăcia e atât de mare în fotbal... un element în plus”, a adăugat Popa.

Manșa tur a semifinalei Cupei Ligii dintre ASA Târgu Mureș și ACS Poli Timișoara este programată pentru miercuri, cu începere de la ora 20:30, la Digisport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri