Sari la conținut

Şi-au mutat cartierul general în Ilfov

ASU Politehnica şi-a mutat, de astăzi, cartierul general în Ilfov. Timișorenii înfruntă mâine Metaloglobus București, într-un joc ce contează pentru etapa a 23-a, amânată din cauza condiţiilor meteorologice. Apoi, la finele săptămânii, bănățenii vor juca împotriva celor de la CS Baloteşti. Alb-violeţii au plecat spre Capitală cu gândul revanșei, după ce în tur au irosit puncte importante cu cele două formații.

”În tur eu spun că a fost Zeița Fortuna de partea lor, acum și norocul și ghinionul nu pot să dureze la nesfârșit. Facem tot posibilul ca să câștigăm acest joc”, a spus Antonio Foale, antrenor ASU Politehnica Timișoara.

”Sperăm să câștigăm, să spargem gheața, să venim bucuroși acasă căci e o săptămână grea”, a declarat  Vasile Nicolae, ASU Politehnica Timișoara.

După joc, alb-violeţii vor rămâne cantonați la Snagov, pentru a pregăti confruntarea cu CS Baloteşti, de sâmbătă.

reporter: Claudiu Sav/ operator: Adrian Ionescu