Sari la conținut

Timiș | Prezenţe record la vot

Şi tot în vestul ţării, unele localităţi cu doar zeci de alegători, au doborât recorduri de prezenţă. De exemplu, în satul Dobreşti, în judeţul Timiş, persoanele care au votat pe listele suplimentare au făcut ca procentul de prezenţă la urne să depăşească 100% după câteva ore de la începerea procesului electoral. O situaţie similară a fost şi la Marila, în judeţul Caraş Severin.

În micul sat Dobreşti, din judeţul Timiş, în primele 7 ore de la deschiderea urnelor, votaseră 48 de alegători. Astfel, s-a atins pragul de 100% în ceea ce priveşte prezenţa. Peste alte două, numărul alegătorilor a crescut cu aproape 100.

„La ora 16, prezenţa la vot în localitatea Dobreşti, judeţul Timiş, a fost de 145. Asta pentru că 30 de persoane au votat pe listele suplimentare, în condiţiile în care pe listele permanenete erau înscrişi 33 de alegători” - Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timișoara.

Explicaţia este simplă: oamenii înscrişi pe listele electorale au case de vacanţă aici, dar nu şi domiciliu. „Îs oameni din Dobreşti care îs mutaţi de aici şi au venit să voteze aici. Aţi votat? Da. Pentru ce aţi votat? Pentru o mai bună rânduire a României.”

„Şi-au cumpărat foarte mulţi case de vacanţă şi au venit în weekend. Au profitat şi au votat aici”, admite Andreea Văcărescu, preşedintele secţiei de votare Dobreşti.

Cu doar 3 ore înainte de închiderea secţiilor, prezenţa la urne la Dobreşti a atins pragul de 172%.

Încă, prima localitate din România în care s-a atins și depășit pragul de 100% la urne este Marila, în județul Caraș-Severin. Pe listele permanente sunt numai 29 de persoane dintre care au votat 12 însă cei mai mulți vontanți, 34 provin de la spitalul în incinta căruia a fost amenajată secția de vot.

„La secția de votare 145 din localitatea Marila, suburbie a orașului Oravița din județul Caraș-Severin, prezența la urne de 100% a fost atinsă imediat după ora 12” - Alexandra Marian, reporter Digi24 Timișoara.

„Avem în jur de 60 de persoane care au internare în spital”, spune Daniel Lungu, președintele secției de votare 145 din Marila.

Chiar dacă zona este una extrem de săracă, alegătorii au votat în speranța unui viitor mai bun.

„Am votat să fie mai bine, pentru noi cei de jos. Care sunt ai de sus, nu mi-e milă de ei.”

„Pentru ce ați mers astăzi la urne? Pentru o Românie mai prosperă, mai bună.”

Etichete: romani , timisoara , digi24 , timis , urne , prezenta la vot , votanti , marila

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale