Timișoara, capitală și la gunoaie

Data publicării:
gunoi

Aproape 800 de asociații de proprietari din Timișoara riscă să fie amendate din cauza mormanelor de gunoaie formate pe lângă blocuri. Oamenii aruncă de la resturi alimentare, la cauciucuri și chiar canapele, fără să le pese că pot reprezenta adevărate focare de infecție. Poliția Locală a dat amenzi de mii de lei celor pe care i-a surprins că aruncă gunoaie la întâmplare.

Camerele de supraveghere instalate la intrarea în blocurile din Timișoara au surprins doar în luna ianuarie a acestui an 15 persoane care aruncau gunoaie în spații neamenajate din apropierea blocurilor. Toate au fost amendate cu 8400 de lei în total pentru că și din cauza lor s-au format rampe clandestine de gunoi.

"Se umple coșurile de gunoi, nu sunt destule coșuri de gunoi. Dar în principal oamenii, aruncă unde apucă gunoiul, doar să scape de el. Am văzut cu ochii mei asta", a declarat un timișorean

"Educația, în tot cazul educația e de vină", a spus un locuitor.

"Se umplu și coșurile. Pline totdeauna. Aruncăm mâncarea sau ce facem nu știu. Dar probabil cumpărăm ca proștii, vedem că-i surplus și aruncăm la container", povestește un alt timișorean.

Tot în luna ianuarie aproape 800 de asociații de locatari și proprietari din Timișoara au fost avertizate cu privire la sancțiunile pe care le riscă, dacă în jurul locuințelor lor se formează rampe de gunoi clandestine.

"Sancțiunile sunt între 500 și 1000 de lei pentru persoanele fizice și între 1000 și 2500 de lei pentru persoanele juridice. Pe lângă aceste sancțiuni, persoanelor care au fost surprinse abandonând deșeuri la rampele clandestine, au fost aplicate și 169 de sancțiuni persoanelor surprinse aruncând pe domeniul public resturi alimentare și nealimentare", a declarat  Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara.

Amendarea asociațiilor de locatari nu este o rezolvare pentru curățarea orașului de gunoaie, cred reprezentanții lor dar autoritățile publice nu au alte variante.

"În primul rând e lipsă de civilizație să arunci gunoiul acolo dar ar trebui să spună poliția care găsește rampă de gunoi, câte asociații sunt în jur, identificați persoana care îi. La ora actuală nu i se dă amendă persoanei, se dă asociației. Și poți să dai asociației amendă peste amendă pentru că asociația nu are ce să facă, nu poate să îi dea în cap celui care aruncă acolo dacă acela e necivilizat", a declarat Petru Olariu președintele F.A.L.T.

"Se trece și la etapa de sancționare, deci mai întâi se fac notificări, sesizări, se dau avertismente. Avem nenumărate locuri, unde cetățeni certați cu norme elementare de civilizație, aruncă așa, cu nonșalanță tot felul de mizerii", a spus Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Zonele din Timișoara în care au fost descoperite cele mai multe rampe ilegale de gunoi sunt Buziașului, Dâmboviței și Soarelui.

reporter: Alexandra Marian / operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri