Timișoara de azi și de ieri

Data publicării:
timisoara
Poze vechi, care surprind istoria Timișoarei, sunt aduse în prezent de un fotograf din oraș. Dani Amariei găsește imaginea veche, identifică locul unde a fost făcută fotografia și îl imortalizează aşa cum arată el în prezent. În felul acesta putem vedea cum a arătat odinioară Timişoara şi cum a evoluat oraşul în timp, până astăzi.

"Am găsit aceste fotografii pe internet și am decis să le transpun în proiectul meu", povesteşte Dani Amariei.

Este un proiect la care Dani Amariei lucrează de peste 2 ani și prin care Timișoara interbelică, cu viața socială, piețele și oamenii ei, reînvie sub obiectivul aparatului de fotografiat. În urmă cu doi ani, el a realizat prima fotografie din proiectul "Timișoara, de azi și ieri" - unul care expune viața orașului din urmă cu aproape un secol și cea de azi, surprinsă din exact același unghi.

"Aceasta este prima poză care am făcut-o când am început proiectul în urmă cu doi ani de zile. De cele mai multe ori nu îmi iese din prima. MUSCĂ Le mai microajustez într-un program de editare", continuă Dani.

Suprapunerea unei fotografii vechi de aproape 100 de ani peste același loc din prezent nu este cea mai grea parte din acest proiect. Sunt tot mai rare pozele din acea perioadă.

"Nu e ușor. Eu, o mare parte dintre ele le-am găsit pe internet, pe diferite site-uri. Le-am fat copy-paste și le-am folosit în proiectul meu", susţine fotograful timişorean.

De ieri sau de azi, Timișoara este apreciată de locuitorii ei și de turiști.

"Mi se pare că pune în aspect foarte bun Timișoara, și din perioada nouă și din perioada interbelică. Mai ales pentru tinerii care n-au fost atunci și pentru oamenii care au trăit atunci."

"Mie mi se pare că e mai multă culoare în pozele astea decât e acum. Nu știu. MUSCĂ Mi se pare foarte frumos."

"Și atunci pe vremurile alea o fost tot...Timișoara o fost frumoasă tot timpul. Cel puțin așa mi se pare."

Proiectul cuprinde și fotografii din perioada Revoluției din 1989. "Timișoara de azi și de ieri" poate fi admirată într-o expoziție deschisă în centrul orașului, la Infocentrul Turistic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri