Cu ce impresie a rămas un turist american după o vizită scurtă în Timișoara: „E complet diferit față de America”

Data actualizării: Data publicării:
turist

În vreme ce românii se bucurau în prima zi de Paşte de bucatele tradiţionale şi de momente petrecute în familie, turiştii străini au ales să descopere zonele ţării. La Timişoara şi astăzi au loc tururi ale oraşului, solicitate de turişti de altă religie decât cea creştin ortodoxă.

Lynn și David Dressel sunt un cuplu de americani stabiliți în Germania de jumătate de an, care cel puțin o dată pe lună vizitează o altă țară a Europei. Au ales în această perioadă să vadă România. Primul punct de oprire pe harta țării a fost Timișoara.

”Am început turul aici, în fața castelului. Am mers apoi în Piața Libertății, am vorbit despre perioada turcească. La fel și în Piața Sf. Gheorghe. Apoi am fost în Bastion. Bastionul Maria Therezia. Aceasta este clădirea militară despre care v-am povestit, cea mai lungă clădire militară din Europa. Piața Unirii, unde suntem acum”, povestește un ghid turistic.

Turul Timișoarei i-a purtat pe cei doi americani prin câteva dintre momentele istorice care au adus orașul la ceea ce este acum – un centru de multiculturalitate, cu o arhitectură bogată și oameni deschiși.

”Biserica este construită în stil baroc, împreună cu toate acele clădiri pe partea stângă și cu Palatul Baroc. Toate formează cel mai mare complex arhitectural în stil baroc din Sud-Estul Europei” - ghid.

”E un amestec extraordinar de arhitectură veche, bisericile sunt impresionante și oamenii grozavi. Din punct de vedere turistic, e greu să găsești un loc care are atât de multe lucruri de văzut pe o suprafață mică. Suntem fani ai istoriei iar cea a Timișoarei și arhitectura ei sunt extraordinare”, a declarat David Dressel, turist.

 Mai multe orașe din Italia, Portugalia sau Spania se află pe lista obiectivelor europene deja vizitate de cuplul de americani. Frumusețea Timișoarei este însă pentru ei aparte.

”Călătorim mult. E complet diferit de America iar istoria e foarte interesantă. Nu o poți vedea. Am trecut chiar pe lângă ea și a fost grozav să auzim toate legendele locului”, a spus Lynn Dressel, turist.

Britanicii, olandezii, francezii, italienii, sârbii și nemții se numără printre cei mai mulți europeni care vizitează Timișoara. În ultima perioadă au început să vină chiar și asiatici și americani.

”Când fac un tur de oraș sau citesc mai mult, văd că e foarte frumos, află istoria, le plac prețurile mici, le plac cafenelele, locurile în care poți să te relaxezi. Pleacă mulțumiți de aici”, a declarat  Ludovic Satmari, ghid turistic.

 Anul trecut, în Timișoara, au fost aproape 300 de mii de turiști, cu 12% mai mulți decât în 2016. Și străinii vizitează în număr din ce în ce mai mare orașul florilor, drept urmare se găsesc și ghizi turistici care pot face turul Timișoarei în limbile franceză, germană, italiană sau spaniolă, pe lângă engleză.

Reporter: Alexandra Marian/Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri