Tradiţii păstrate cu sfinţenie

Data publicării:
mesteri
Odată ajuns în Luncoi, nici nu știi spre ce gospodărie se te îndrepți mai întâi. Fiecare din cele cinci sate ale comunei are o poveste. În fiecare dintre ele afli despre un meșter pasionat de istorie, de tradiții și de moștenirea străbunilor.

„Aproape că nu există meșteșug care să nu fie reprezentat aici. În Luncoi, un dogar confecționează butoaie din lemn, un fost miner împletește coșuri din nuiele, iar un alt bărbat face vinars de pere și mere, țuica de Luncoi fiind de altfel premiată la mai multe concursuri internaționale” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Și nu sunt singurii. Mirela Groza, de exemplu, are 48 de ani şi a învăţat de mică să ţese costumele populare tradiționale. La o cămașă lucrează chiar și trei săptămâni. Hainele lucrate de ea ajung apoi să fie purtate de micii artiști din comună, copiii din Ansamblul Stejărelul.

„Asta-i cămașa de fete, și leibăruțul, cum îi zicem noi aici în zonă, și opreg, față și spate. Și poalele, bineînțeles”, explică Mirela Groza, meșter popular.

„Modelul nostru îi pânza albă, și ața neagră, deci în Țara Zarandului nu se lucră cu ață colorată, doar alb cu negru, atât”, continuă Mirela Groza.

Aurel Martin are 77 de ani și a lucrat toată viața în minerit. După 1990, când a ieșit la pensie, și-a descoperit pasiunea miniaturilor făcute din paie de porumb. Spune că mâinile îl ajută tot mai puțin, dar nu se lasă. Următorul proiect este reproducerea la scară mică a casei sale. Iar lucrarea sa preferată este biserica din sat, în miniatură.

„Aaceasta este biserica din sat, de la noi, de la Luncoiu de Jos, am făcut-o la vederea ochilor, fără poze, fără nimic, mintal, și a durat 2 ierni toată lucrarea”, arată Aurel Martin.

La 55 de ani, Elena Sicoe spune că pictează de când se știe. A început cu picturi pe pietre de râu, apoi a început să lucreze pe lemn și pânză.

„Pictez după cum simt, nu după o metodă științifică, acum, cu epoca internetului mă mai uit așa, puțin, dar în general aplic așa cum simt eu, sigur, putem să-l considerăm meșteșug”, admite Elena Sicoe.

Pentru turiștii care nu au timp să bată din poartă în poartă, toată istoria locului e adunată într-un mic muzeu, amenajat la centrul local de informare turistică. Aici sunt sute de obiecte, toate confecționate de meșterii din comună, de la covoare sau ștergare cusute manual până la războaie de țesut, căni din lut sau produse de fierărie.

„Vrem să le arătăm turiștilor lucrurile făcute manual de către locuitorii comunei și de meșterii din comună. Încercăm să adunăm cât mai multe obiecte vechi, chiar de aici de la noi din comună, putem să zicem că s-a îmburdat carul cu meșteri la Luncoiu de Jos”, povestește Georgeta Ștefan, ghid în cadrul Centrului Turistic Luncoi.

Comuna Luncoiu de Jos este situată la mai puțin de 10 km distanță de municipiul Brad, pe drumul național 76. Odată ajunși în zonă, turiștii nu trebuie să rateze nici Muzeul Aurului din Brad, singurul de acest gen din Europa, și nici fostele mine de aur de la Ruda Brad, cu galerii încă de pe vremea romanilor. Nu foarte departe este și Țebea, cimitirul în care a fost îngropat Avram Iancu și unde rezistă și acum, după sute de ani, gorunul lui Horea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri