Sari la conținut

Unitate de transfuzii de ultimă generație, în Covasna

În plină criză a sângelui, Spitalul de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a inaugurat o unitate de transfuzie dotată la cele mai înalte standarde. Aparatura de aici ajuta la prelungirea duratei de viaţă a componentelor sanguine, cum ar fi plasma sau trombocitele, iar sângele poate fi păstrat o durată mai lungă de timp. Unitatea este una din cele mai bune din ţară este acreditată şi este vitală mai ales pentru pacienţii operaţi sau care ajung cu urgenţe şi au mare nevoie de sânge.

De acum, pacienţii care ajung la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe şi au nevoie de transfuzii nu trebuie să îşi mai facă griji pentru siguranţa lor. Stocurile de sânge şi de componente sanguine derivate poate au o valabilitate mai mare, datorită aparatelor performante de aici.

"Ăsta este un agitator. Când primim trombocite, ca să le păstrăm la 25 de grade în permanenţă, cinci zile se ţin, atunci îi dăm drumul...", Marieta Vasilescu - asistentă medicală.

Aparatura de calitate şi poziţionarea unităţii de transfuzie aproape de blocul operator, la îndemână în caz de urgenţe, este un lucru pentru care spitalul a luptat mai bine de 10 ani. Personalul medical care lucrează aici ştie cel mai bine care sunt avantajele depozitării sângelui în condiţii optime.

"Serul bolnavului, din care am administrat sânge, acum se poate păstra şase luni de zile. Şi până acum .. nu puteam să le ţinem şase luni, pentru că nu aveam loc de depozitare şi se ţineam cam două, trei luni, după care se aruncau", Marieta Vasilescu - asistentă medicală.

"Am avut nevoie, în cazuri foarte grave, de exemplu la o cezariană, unde o pacientă pierduse foarte mult sânge, a fost nevoie de cantitate foarte mare a trebuit să facem legătură cu alte spitale", Rodica Miron - medic specialist ATI.

Aparatura a costat în jur de 75.000 de lei, 25.000 din fondurile spitalului şi restul de la Consiliul Judeţean şi din fonduri europene.

"Cel mai preţios aparat din unitatea de transfuzii a spitalului este banca de sânge care trebuie să păstreze la temperatură optimă, 42 de zile, eritrocitele, adică globulele roşii. Dacă temperatura din interior scade sub 2 grade Clesius sau creşte peste pragul de 6 grade Celsius, aparatul, conectat la calculator, transmite medicului sau asistentului un mesaj text, pe telefon, prin care îl anunţă că a apărut o defecţiune", Sorina Secelean - reporter Digi24.

La centrul de transfuzie au mai fost achiziţionate: frigidere pentru plasmă, probe de sânge şi reactivi, aparate de încălzit sângele, o centrifugă pentru separarea plasmei de globule şi incubatoare.

"Dacă am un donator AB negativ, atunci pot să stochez produse de sânge AB negativ cât vreau eu.  Ajută la o prelungire a duratei de viaţă a produselor de sânge pe care le aveţi? Categoric!", Nagy András Róbert - managerul Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe.

Iar asta sporeşte siguranţa actului medical şi încrederea pacienţilor. În 2016, Spitalul din Sfântu Gheorghe a asigurat sânge pentru 1200 de pacienţi; ceea ce înseamnă 3450 de unităţi, adică 664 de litri de sânge.

"Mama mea e acum bolnavă,  a primit imediat sânge şi a ajutat-o, deci e o investiţie foarte bună pentru spital", aparţinător. 

"Soţul meu, acum doi ani şi şase luni, a fost operat, la Cluj, şi a avut nevoie de sânge şi de plasmă, sigur, toţi avem nevoie la un moment dat!", aparţinător.

Tot procesul de reabilitare şi amenajare a Unitatăţii de Transfuzii din Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe a costat 1,8 milioane de lei, adică 3 la sută din suma destinată reabilitării corpului principal.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Dan Dascălu

Pe aceeași temă