Ce este puncția tiroidiană cu ac fin

Data publicării:
dr roxana boanta
Dr. Roxana Boanță, medic primar chirurgie generală

Puncția aspirativă cu ac fin este o procedură necesară pentru diagnosticul nodulilor tiroidieni. Cum se efectuează această procedură și ce trebuie să știe pacienții aflăm de la Dr. Roxana Boanță, medic primar chirurgie generală cu supraspecializare în chirurgie endocrină cervicală.

Consultația de endocrinologie urmată de ecografia tiroidiană pot evidenția prezența unor noduli tiroidieni. Deși aceștia sunt întâlniți la numeroase persoane și nu au întotdeauna o semnificație gravă, există și cazuri în care un nodul tiroidian poate fi un semn de cancer al acestei glande. Medicul endocrinolog este cel care indică, de obicei, investigațiile necesare pentru a stabili natura nodulilor identificați ecografic. Examenul histopatologic este obligatoriu pentru diagnosticul de certitudine de cancer tiroidian.

Dintre tipurile de cancer tiroidian posibile, cel mai întâlnit este cel diferențiat, în aproximativ 96% din cazuri. Diagnosticul de certitudine este stabilit prin biopsie tiroidiană, după o puncție cu ac fin, prin care sunt prelevate celule de la nivelul leziunii suspecte. Tratamentul este, de obicei, multimodal și poate include intervenția chirurgicală de excizie a glandei tiroide și a ganglionilor limfatici atunci când boala s-a extins la aceștia, alături de iodoterapie pentru cancerul tiroidian diferențiat.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Vizi Imre: „Nu aveam voie să cânt în română sau maghiară.” Motivul din spatele regulii e cu totul altul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
“Cine a spus că Bond era bărbat?” Loredana Groza și-a creat propria scenă de film într-o rochie transparentă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme cu Dustin Hoffman
Adevarul
Scut și Sabie: Ucraina începe producția în masă a antirachetelor „Freyja” și testează cu succes prima sa...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit 35 sau 40 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu pe țară?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Inteligența artificială a creat primele virusuri funcționale. Rezultatul experimentului i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Mărturisirea tulburătoare a lui William Shatner. El și fiica lui s-au luptat cu cancerul în același timp. Cum...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine