Gripa este o infecție respiratorie acută care, la majoritatea oamenilor, se poate vindeca fără urmări, dar nu este o boală banală. În anumite situații, mai ales la vârstnici, gravide, copii mici sau persoane cu boli cronice, evoluția poate deveni rapid severă și poate necesita îngrijire medicală. Aflăm mai mult despre complicațiile gripei de la Dr. Cătălina Trifan, medic primar medicină internă și medic specialist cardiologie.
Gripa poate da complicații prin afectarea directă a plămânilor sau prin suprainfecții bacteriene. Printre cele mai importante se numără pneumonia virală sau bacteriană, agravarea bolilor cardiovasculare și respiratorii preexistente, deshidratarea sau, mai rar, afectările neurologice. În gripă, semnele care impun evaluare rapidă includ dificultățile de respirație, durerea toracică, febra care reapare după o ameliorare inițială, confuzia sau deteriorarea stării generale. Diagnosticul și tratamentul precoce, inclusiv, atunci când sunt indicate, antiviralele, pot reduce riscul de evoluție complicată.
Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă măsură de prevenție împotriva formelor severe de boală și a complicațiilor. Deși nu garantează întotdeauna evitarea infecției, prin vaccinare antigripală scade semnificativ riscul de spitalizare și de deces, mai ales la grupele vulnerabile. Vaccinul se actualizează sezonier, pentru a corespunde tulpinilor aflate în circulație. Pentru multe persoane cu risc, vaccinarea antigripală este o măsură de protecție cu impact real asupra sănătății pe termen lung.
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro