Tratamente moderne pentru varice

Data publicării:
dr_anca_chitic

Atunci când boala varicoasă ajunge într-un stadiu avansat, măsurile conservatoare de tratament nu mai sunt suficiente și este recomandat tratamentul chirurgical. Despre opțiunile de tratament pentru boala varicoasă avansată aflăm mai mult de la Dr. Anca Chitic, medic specialist chirurgie vasculară.

Boala varicoasă se manifestă prin umflarea inestetică a venelor de sub pielea membrelor inferioare. Sub acțiunea gravitației, pacienții pot dezvolta insuficiență venoasă cronică, a căror manifestare vizibilă sunt varicele, dar pot exista și alte manifestări, precum colorarea pielii și mâncărimi în treimea inferioară a gambelor sau edeme ale picioarelor. Lăsate netratate, varicele pot evolua prin complicații, unele grave, precum un ulcer varicos al membrelor inferioare.

Din fericire, există numeroase opțiuni moderne de tratament pentru varice. Primele măsuri țin de evitarea factorilor de risc, precum statul prelungit în picioare. Există apoi o serie de măsuri ce vizează ajutarea întoarcerii venoase, precum purtarea ciorapilor compresivi sau poziționarea membrelor inferioare pentru a ajuta întoarcerea venoasă. Dar, când aceste măsuri nu mai sunt suficiente, poate fi necesar tratamentul chirurgical, de altfel singurul care poate rezolva problemele pe termen lung.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Presa franceză, despre frații Pavăl după preluarea gigantului de retail Carrefour România: „Un ofertant...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...