Mizele din spatele evenimentelor economice, la Digi24

Data publicării:
01022013 20m 20sectia 20economic-52389

Evenimentele economice dau sensului în care se mişcă lumea! Banul nu este doar „ochiul diavolului”, ci şi argumentul pentru care lumea din jurul nostru se schimbă în fiecare moment. Dramele sau bucuriile pe care le trăim depind de cele mai multe ori de bani, avuţie, şi profit pentru că oamenii îşi doresc să cumpere, şi să se îmbogăţească.

Criza, faliment, bani, corupție, afaceri, totul se învârte în jurul lor, iar cele mai importante decizii care se iau la București sau în lume au în spate o miză economică. În ultimul an, s-au derulat căderea a două guverne, privatizări eșuate, vizite ale Fondului Monetar sau insolvenţe celebre. Jurnaliștii Digi24 au arătat cum afectează deciziile Guvernului viața telespectatorilor şi, mai ales, cum să își protejeze economiile.

Ca într-un joc de domino, cotațiile la bursă, valutele sau afacerile de miliarde de euro se influentează reciproc. În timp ce oamenii de afaceri puternici au mizat fără teamă pe afacerea lor, alţii au recunoscut pentru prima dată la Digi24 presiunile la care sunt supuşi.

În ultimii ani, vizitele Fondului Monetar Internaţional au pus o țară pe gânduri. Reporterii Digi24 au arătat cum reușesc guvernanții să vină la întâlniri decisive cu temele nefăcute.

Ne place sau nu, banii vin de la rezerva mondială, iar companiile mari se uită mereu spre Vest. Reporterii Digi24 au mers în ţara milionarilor elveţieni ca să arate cum sunt lansați bolizii de sute de cai putere. Un etalon al statutului pentru cei cu averi impresionante.

În timp ce marile corporaţii îşi arată puterea, micile afaceri caută nişa profitului. Turismul de aventură este una dintre afacerile momentului. Reporterii Digi24 au surprins imagini spectaculoase, acolo unde adrenalina merge mână în mână cu încasările generoase.

Reporterii Digi24 ai intrat și în bucătăria producătorilor de alimente, pentru ca telespectatorii să știe ce cumpără și de ce să se ferească.

Veştile proaste sunt o constantă a jocului economic, iar câştigătorul ia totul. Reporterii Digi24 au adus și vești mai puţin bune: insolvenţa companiei Oltchim, disponibilizările bancherilor din BCR sau scumpirea energiei electrice.

În urma ştirilor Digi24, s-a declanşat prima dezbatere publică consistentă pe tema averii Bisericii Ortodoxe Române, iar proiectul controversat de modificare a legii audio-vizualului s-a oprit, după întrebările puse de jurnaliștii Digi24.

Mai ales în lumea banilor, informația înseamnă putere. Jurnaliștii Digi 24 va arăta zilnic, în direct, tabloul mereu în schimbare al economiei romănești, pentru ca telespectatorii să aibă profit.

Cătălin Bălan, Laurențiu Cristian, Lidia Focșan și Stelian Muscalu, membrii-cheie ai echipei departamentulu economic de la Digi24 au povestit despre cele mai importante știri ale anului și despre munca de echipă din spatele materialelor de specialitate. Urmăriți dezbaterea în materialul video atașat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri