Dobrogeanul care a condus primele atacuri bolșevice în România

Data actualizării: Data publicării:
500px-Hungarian-Romanian_War_of_1919_(National_Military_Museum_Collection)_36

Imediat după Primul Război Mondial, zeci de mii de rușii albi, aristocrați, elite profesionale, țărani mai înstăriți, au luat cu asalt mari orașe europene și din Extremul Orient. Fugeau ca să își salveze viața. Dar în același timp, în Europa Occidentală acționau și misionarii roşii ai lui Lenin, creatori şi primii agenți ai Cominternului, trimiși să răstoarne regimurile tradiționale și să declanșeze revoluția mondială.

Începând cu 1907 și 1908, publicul rafinat din Occident s-a îndrăgostit de cea mai frumoasă balerină pe care lumea o văzuse vreodată: Ana Pavlova. Deși dintr-o familie modestă, avusese șansa de a studia în inima școlii imperiale de balet de la Sankt Petersburg. Când în Rusia izbucnea Revoluția, Ana Pavlova cucerise deja Europa, Statele Unite și Australia şi avea propria companie de balet. În 1920 finanțează la Paris un cămin pentru orfanii și nefericiții care izbutiseră să fugă din calea bolșevicilor. „Moartea lebedei", dansul care a făcut-o celebră, s-a dovedit premoniţia pentru prăbușirea unei lumi. Lenin și tovarășii lui creau o alta și pentru Rusia, dar și pentru Europa.

Lenin a spus: dacă facem revoluție în Rusia, şi rămâne numai în Rusia, revoluţia proletară, bolșevică, ea va fi sugrumată. Pentru ca ea să supraviețuiască, trebuie să fie o revoluție mondială, marxismul este o filosofie universalistă. Ea vorbește de eliberarea omului universal. Nu putea să fie revoluție numai în Rusia, ea trebuia să cuprindă toată Europa, iar apoi toată lumea”, a spus istoricul Stelian Tănase.

„Ceea ce au reuşit să pună în practică destul de repede bolşevicii a fost această vastă reţea de organizaţii subversive comuniste cam în toată Europa care pleca de la convingerea că odată începută, în cea mai slabă verigă a sistemului capitalist, revoluţia se va extinde rapid pe plan european beneficiind exact de aceste frământări sociale şi politice inerente sfârşitului conflagraţiei”, a adăugat istoricul Cosmin Popa.

1918-1919| Finanţări bolşevice în Germania

Prima țintă a lui Lenin, Troțki, Buharin și a celorlalți internaționaliști din Consiliul Comisarilor Poporului pentru declanşarea revoluţiei mondiale a fost Germania, expresie a forței industriale a Europei și a proletariatului.

„Bolşevicii au finanţat în mod generos mişcările comuniste subversive din Germania, au suplimentat contingentul de revoluţionari cu specialişti în diversiune, trimişi din Rusia sovietică, şi aici îl am în vedere pe Karl Radek, cel care era socotit expertul în revoluţii în spaţiul german Avea conexiuni excelente, o bună cunoaştere a ştiinţei diversiunii, un orator foarte bun, o minte analitică care, se pricepea să elaboreze planuri de acţiune, extrem de inspirate, şi o relaţie solidă cu Roza Luxemburg şi Karl Liebknecht excelentă”, a explicat istoricul Cosmin Popa.

În ianuarie 1919, la îndemnul trimisului lui Lenin, Karl Radek, radicalii germani vor face apeluri publice la boicotarea scrutinului pentru Adunarea Naţională şi răsturnarea guvernului. Stăpânul de la Kremlin credea în posibilitatea ca Germania să se predea bolşevismului la fel de repede cum o făcuse biata Rusie.

Cultura politică a Germaniei era însă complet diferită. Bunăstarea claselor de mijloc, respectul înnăscut pentru autoritate, stat şi proprietatea privată, şi-au spus cuvântul. Cum armata era demobilizată prin armistiţiul cu Aliaţii, guvernul german a făcut apel la foşti soldaţi să se înroleze în unităţi de voluntari. În zece zile, revolta spartachiştilor era istorie, iar liderii ei anihilaţi.

1919 | Ungaria, fragmentată după înfrângere

La Budapesta, tensiunile sunt de asemenea imense. Înfrângerea Puterilor Centrale dusese la dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar. Ungaria pierduse Transilvania în favoarea României, dar şi alte teritorii în favoarea Cehoslovaciei şi Yugoslaviei. În primăvara lui 1919, guvernul contelui Mihaly Karoly era complet depăşit. El lasă puterea unei coaliții dintre social-democrați și comuniști, care tocmai fuzionaseră. Spera că aceștia vor obține ajutorul Armatei Roșii a lui Lenin pentru recuperări teritoriale. Deși nu era premier, rolul cel mai important în acest nou cabinet îl avea comunistul Bela Kun.

Ofițer, fiu al unui notar din Transilvania, în 1916, fusese luat prizonier în Rusia. A fost bolșevizat și, remarcat de Lenin, fusese beneficiarul unor cursuri intensive de propagandă și tehnici subversive.

Bela Kun a crezut că naţionalizând tot, de la proprietăţile industriale, la cele agricole, desfiintând titlurile, privilegiile, va urma comunismul. N-a urmat nimic. A urmat anarhia. Teroarea Roşie, asemănătoare cu cea din Rusia, aşa cum a fost aplicată de Ceka, numai că aici s-a numit, a avut o denumire informală „Băieţii lui Lenin", ei distingându-se printr-o cruzime excesivă care a îndepărtat de guvernul comunist moderaţii de stânga, fără a mai menţiona segmentele tradiţionaliste ale populaţiei maghiare”, a precizat istoricul Cosmin Popa.

Cu toate acestea, Bela Kun atacă pe rând, cu armata sa bolșevizată, Slovacia, apoi România. Din cauza intervenției sale, la Bratislava este proclamată o republică sovietică slovacă. Dar cum Antanta reclamă imperativ plecarea trupelor maghiare, Sovietul de pe Dunăre dispare după câteva zile.

Urmează o ofensivă a Armatei maghiare bolșevizate spre România.

Atacurile lui Bela Kun nu erau singura problemă. Cristian Racovski, şef bolşevic în Ucraina, plănuia lovituri asupra României dinspre Odesa şi Bucovina astfel încât să facă joncţiunea cu trupele maghiare bolşevizate chiar pe teritoriu românesc. Din fericire, Armatele Albe care luptau împotriva bolşevicilor în Rusia au atras la timp, spre nord, mare parte din trupele lui Racovski. Armata Română s-a putut concentra pe frontul de vest, împotriva comuniştilor lui Bela Kun. La 1 August 1919, intră în Budapesta.

România și-a refăcut poziția la Tratatul de la Versailles, în momentul în care, având o armată care nu fusese trimisă la vatră, a putut să fie forța de șoc și să ocupe Budapesta, lucru care a salvat Europa în acel moment comunist, revoluționar, bolșevic, cum vreți să-i spuneți. Și România, care era acuzată că a făcut pace separată cu Puterile Centrale, s-a reabilitat, adică lumea a înțeles nevoia unei țări puternice aici, care să țină piept Rusiei și care a fost România. Așa se explică că am primit provinciile și că s-a arbitrat, sigur a contat și vizita reginei Maria la Paris, la Versailles, dar acesta a fost cauza, aportul adus de România în înăbușirea regimului bolșevic din Ungaria, care a durat vreo două luni, nu mai mult”, a spus istoricul Stelian Tănase.

„România, alături de Polonia, era cuplul predilect al propagandei şi al acţiunilor subversive sovietice. Pe primul loc se afla Polonia, ţară faţă de care ruşii au cultivat o serie de complexe istorice, dar şi România care era văzută ca un stat care se pricepuse să pună mâna într-o manieră hoţească - banditească acesta este cuvântul - pe o serie de teritorii la sfârşitul primului război mondial, văzută ca un pinten în coasta statului bolşevic”, a adăugat istoricul Cosmin Popa.

Atentat bolșevic contra regelui

Prima serie de atacuri bolşevice asupra României au început chiar în timpul războiului, cu un atentat contra regelui Ferdinand. În mare parte, ele erau rezultatul influenţei Cristian Racovski, o personalitate excepţională. Născut în Dobrogea, în familia înstărită al unui erou al națiunii bulgare, poliglot excepțional, el studiase Medicina și Dreptul la Montpellier şi Paris.

Racovski este un enciclopedist al comunismului, poate ultimul universalist veritabil al comunismului. Foarte interesant, el îşi termină formaţia universitară de medic, cu o teză de doctorat numită „Etiologia crimei şi a degenerării". O persoană foarte interesantă”, a spus istoricul Cosmin Popa.

Atras de mișcările radicale de stânga, Cristian Racovski era un obișnuit al Internaționalei a II-a socialiste, unde i-a cunoscut pe Lenin și Troțki. În Elveția, l-a cunoscut şi pe Friedrich Engels, perechea lui Karl Marx în panteonul comunist. Mare moşier la Mangalia, Racovki este finanţatorul ziarului România Muncitoare al lui Dobrogeanu Gherea, dar plăteşte şi apariţia ziarelor scoase de Lenin în Rusia şi în Occident. În timpul răscoalei din 1907, intră în atenţia serviciului secret şi, din cauză că incita la tulburări, este expulzat. Revine în România la timp ca în 1913 să îl găzduiască pe corepondentul de presă ... Leon Troţki:

Troţki vine la Bucureşti in calitate de corespondent de război, pentru un ziar kievean - Kievskaya Mysl - şi el este găzduit de Troţki, si scrie o carte despre România, o broşură de 120 de pagini, cu opinii foarte critice despre România. Îl primește și la moșia de la Mangalia, unde Racovski îi face o bună impresie lui Troțki, pentru că știe toate limbile, vorbea într-o Dobroge poliglotă, vorbea toate limbile, de la rusește, la turcește, bulgărește, evreiește, grecește, pe care Racovski le folosea în convorbiri ori cu autoritățile locale, cu negustorii, cu țăranii. Destinul lui este marcat de prietenia cu Troţki”, a spus istoricul Stelian Tănase, autor al biografiei lui Cristian Racovski.

În 1916, la intrarea României în război, dosarul problematic al lui Racovski a devenit periculos. Suspectat de serviciile româneşti că este agent german, este arestat la domiciliu. Când autorităţile române sunt nevoite să evacueze capitala, arestatul este trimis mai întâi la închisoarea din Vaslui, apoi este plasat în domiciliu forţat la Iaşi. Dar pe 1 Mai 1917 este eliberat de o mulţime de revoluţionari ruşi, urcat în trenul de Odesa, unde înfiinţează un Consiliul Revoluţionar Român. Aici se aflau mulţi refugiaţi români care fugiseră din faţa ocupaţiei nemţeşti din România:

În această emigraţie românească, Racovski ia o figura de lider radical, care confisca bunurile, arestează românii, îi, așa-zis, pedepsește, pentru că erau nişte reacționari burghezi, moşieri ș.a.m.d. Se instalează la putere, pentru că era haos. Dacă aveai un pluton de soldați și 20 de derbedei care aveau baionete, administrația nu mai exista, se dizolvase, în Rusia era revoluție”, a explicat istoricul Stelian Tănase.

În scurt timp însă, odată cu sosirea lui Lenin la Petrograd şi organizarea partidului, Troţki îl cheamă pe Cristian Racovski în fosta capitală ţaristă. El face parte din prima linie a şefilor bolşevici, iar în 1918 devine responsabil pentru problemele din Ucraina. Negociază chiar retragerea soldaţilor români din Basarabia în schimbul opririi ofensivei bolşevice spre sud-vest.

De îndată ce se pune problema puterii şi a granițelor, deja bolșevicii, și aici, la instigarea lui Racovski, încep să lucreze scenarii pentru Romania. Încearca, în primul rând, să monteze atentate, să facă haos, să trimita agenți, curieri, fonduri, de la Sankt Petersburg, Kiev, si Moscova spre Odessa și România. Alimentează reţele clandestine care încep să apară”, a precizat istoricul Stelian Tănase.

România, „stat imperialist" ce trebuia dezmembrat

Unul dintre aceste scenarii planuri, invocat des de Racovski, rămas pe hârtie, era dezmembrarea României şi federalizarea Balcanilor sub conducerea partidelor comuniste locale. Un al doilea plan viza instaurarea unui regim bolşevic la Bucureşti. El s-a pus în mişcare la nici două săptămâni de la revenirea triumfătoare a suveranilor României la Bucureşti şi a Proclamaţiei de Unire de la Alba Iulia.

Pe 13 decembrie 1918, pe Calea Victoriei, au loc ciocniri violente între forţele de ordine şi muncitorii tipografi aflaţi în grevă. Când lucrurile se liniştesc, serviciile de informaţii româneşti descoperă că violenţele nu fuseseră spontane. Fuseseră pregătite arme, iar manifestele - care chemau la o lovitură de stat - fuseseră tipărite în Rusia. „Vom ocupa ministerele, gările, poşta, cazărmile! Vom goni poliţia, jandarmii, primarii, deputaţii, regii!", spuneau ele. Creierele - aflate la Moscova - erau Cristian Racovschi, Mihai Gheorghiu Bujor şi Alexandru Nicolau. Executanţii principali se vor regăsi pe banca acuzaţilor la procesul care va avea loc în martie 1919. Vor fi sancţionaţi cu indulgenţă sau achitaţi.

Bela Kun și Cristian Racovschi | Plan anti-românesc

O alt proiect contra României îl implica direct pe Cristian Racovski şi presupunea intrarea trupelor sale bolşevizate în ţară, în prima parte a lui 1919, adică exact când armata română era concentrată în ofensiva contra comunistului maghiar Bela Kun. Generalii albi, Anton Denikin şi Alecsander Kolceak, care atacau din nord, dar şi controlul Odesei de către trupele occidentale interveneau contra bolşevicilor au blocat această variantă.

Iniţial, atacurile contra ţărilor vecine erau coordonate de la Moscova serviciul de informaţii al Armatei Roşii.

Sub oblăduirea acestei direcţii de informaţii, în Basarabia, Bucovina şi Dobrogea au fost create trei organizaţii. Prima este cea a Ţăranilor Revoluţionari din Basarabia, a doua este Organizaţia Revoluţionară Dobrogeană formată preponderent din bulgari, iar a treia organizaţia Eliberarea, formată din ucraineni. Toate aceste trei organizaţii au fost paravanele politice la umbra cărora s-au desfăşurat toate încercările de destabilizare politică şi militară a României”, a explicat istoricul Cosmin Popa.

În martie 1919, Lenin şi acoliţii săi au activat un mecanism şi mai eficient de atac contra regimurilor politice constituţionale: Cominternul. Numită oficial Internaţionala a III-a, organizaţia era de fapt un departament al Comitetului Central al Partidului Comunist Rus.

„Primul congres - cel e fondare al Internaţionalei comuniste - a fost mai degrabă o adunare a prizonierilor politici străini din Rusia care chipurile reprezentau partidele comuniste din acele ţări. Un simulacru de congres internaţional, foarte mulţi proveniţi din rândul fostelor armate inamice, cu un număr nesemnificativ de trimişi de o serie de ţări europene, s-au strâns pentru a înfiinţa filiale ale partidului bolşevic. Aceasta a fost menirea - de a se organiza pe plan mondial mişcarea comunistă, păstrându-se principiul partidului avangardă centralizat, cu centru unic de comandă şi cu celule în diverse ţări”, a spus istoricul Cosmin Popa.

Cel de-al doilea Congres al Cominternului s-a desfăşurat în iulie-august 1920, în timp ce Armata Roşie intra în Polonia. Generalul Piłsudski, şeful statului polonez, încercase să transforme Ucraina într-un stat tampon şi provocase ofensiva bolşevicilor. Aceştia trecuseră inclusiv graniţa etnică a Poloniei, un cap de pod util spre Europa Centrală. Curând, Lenin admite dezamăgit că muncitorii şi ţăranii polonezi s-au plasat de partea duşmanului de clasă şi că Armata Roşie a fost înfrântă. În ciuda eşecurilor succesive, Lenin şi-a convins tovarăşii europeni să-i accepte directivele. Potrivit rezoluţiei Cominternului din 1920, comuniştii aveau obligaţia să creeze în ţările lor organizaţii ilegale paralele care, la momentul decisiv, să preia conducerea revoluţiei.

În fapt, Cominternul a fost acoperirea sub care au acţionat reţelele subversive sovietice, organizate, întreţinute şi comandate de instituţiile de pe lângă Armată sau de pe lângă organisme asemenea organisme militarizate.

„Resursele umane şi materiale proveneau toate din Rusia. Controlul politic era exercitat de către Partidul Comunist Sovietic, iar în fruntea Cominternului erau puşi funcţionari sau lideri bolşevici care luaseră parte la Revoluţia din 1917. Cominternul voia să creeeze imaginea instituţionalizată a unei mişcări revoluţionare în fierbere. Organizarea lui ca centru subversiv internaţional avea să vină la mijlocul anilor 20. El trebuie privit ca funcţionând împreună cu celelalte instituţii militare sovietice, repet, fiind o acoperire politică pentru reţelele subversive organizate de militari”, a spus istoricul Cosmin Popa.

„În primul rând, era o agenție de spionaj. Era o agenție de infiltrare și de diversiune, în diferite zone din lumea, în general europeană. Ea trebuia să pregătească puciuri în țările respective, să agite spirite, să nu fie pace și liniste pe nicăieri, organiza greve, marșuri, mitinguri de protest, liste de semnături, aveau o mașinărie de propagandă teribilă”, a adăugat istoricul Stelian Tănase.

Una dintre primele isprăvi la Bucureşti, după crearea Cominternului, a fost atentatul de la Senat, din 8 decembrie 1920. Bomba, plasată de Max Goldstein, un terorist de profesie, chiar sub scaunul preşedintelui de şedinţă, a făcut morţi şi răniţi. Atentatorul, o fostă gardă de corp a lui Cristian Racovski, a fugit din ţară. S-a reîntors din România şi a fost capturat la Călugăreni, având asupra sa 15 kg de explozibil. Atentatorii, provocatorii şi agitatorii comunişti au continuat să lucreze subteran pentru destabilizarea României.

Vor ieşi la lumină în interbelic în câteva procese de răsunet, unde justiţia i-a tratat cu destulă indulgenţă. Comuniştii vor ajunge în fruntea României odată cu ocupaţia sovietică, dar vor păstra până după 1990 aceleaşi obiceiuri tenebroase ale conspiraţiei.

Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri