1989: Ungaria, fără sârmă ghimpată spre Vest

Data publicării:
Ungaria1989

Fotografia care îi înfăţişa pe Gyula Horn şi Alois Mock tăind sârma ghimpată a dat naştere multor speranţe. A normaliza trecerea frontierei între un stat comunist şi unul capitalist era fără precedent într-o Europa încă divizată de acordurile obţinute de Stalin la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Dar gestul a fost posibil datorită unor schimbări remarcabile.

La începutul anilor 80, la conducerea Ungariei se afla încă Janos Kadar, comunistul dur, instalat la putere prin zdrobirea Revoluţiei Maghiare din 1956 de intervenţia sovietică. Dar confruntat cu perestroika lui Gorbaciov şi efectele dezolante ale propriului regim, Kadar a permis o oarecare relaxare în economie şi un regim deschis pentru călătoriile în străinătate. A fost suficient pentru ca maghiarii să capete curaj ca să-şi exprime nemulţumirile, inclusiv cele politice. Lipsit de sprijinul ferm al Kremlinului, Janos Kadar a pierdut funcţia de secretar general la 22 mai 1988.

„Toată lumea a înţeles că venirea lui Karoly Grosz deja semnifică altceva. Era o altă generaţie, un om mult mai pregătit pentru reformele lui Gorbaciov, era mult mai pregătit pentru o altfel de negociere cu lumea occidentală, în primul rând cu Germania şi practic venirea lui Karoly Grosz la conducerea Partiduli Socialist Muncitoresc Maghiar a însemnat startul unor reforme interne atât de rapide încât în câteva luni s-a şi renunţat la numele de, mă rog partidul socialist muncitoresc, a devenit partid socialist de factură europeană”, explică Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti.

Şirul acestor schimbări a fost accelerat de un crescendo al manifestaţiilor de stradă, în paralel cu apariţia pe scena publică a partidelor ne-comuniste. Evoluţiile din ţările vecine au influenţat mult situaţia. Politica de distrugere a satelor dusă de Nicolae Ceauşescu a scos zeci de mii de oameni pe străzile Budapestei în iunie 1988, iar Masa Rotundă poloneză a slujit ca exemplu pentru tranziţia paşnică de la sistemul partidului unic la pluralism.

„Nicolae Ceausescu avea ideea de a schimba intreaga faţă a societăţii şi ultima idee era de a schimba aşezările oamenilor pentru a crea un popor socialist. Era o tradiţie deja în Ungaria de a privi cu atenţie ce se întâmplă cu minorităţile din România din perspectiva drepturilor omului, a libertăţii de mişcare, a libertăţii de exprimare, dar asta era prea de tot. Îmi aduc aminte ziarele care spuneau că asta se va întâmpla. Era ideea comună şi împărtăţită că asta este prea mult, ceea ce tovarăşul Ceauşescu credea că e normal, spune Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei.

Manifestaţii pentru protecţia mediului

Solidaritatea cu sătenii din România a creat un curent atât de puternic încât noul secretar general, Karoly Grosz, a fost nevoie să se întâlnească cu Nicolae Ceauşescu ca să susţină cauza aşezărilor tradiţionale. Nu a fost singura problemă externă generată de proteste. Încercarea de revitalizare a economiei a repus pe masa guvernului de la Budapesta proiectul din 1966 al hidrocentralei de la Gabcikovo- Nagymaros, pe Dunăre, la graniţa cu Slovacia. Construcţia a fost însă oprită din cauza manifestaţiilor pentru protecţia mediului.

„Planurile pentru hidrocentrala fuseseră semnate în 1966, în Bratislava şi Vişegrad, era dezastruos din punctul de vedere al protejării mediului, mulţi oameni purtau insigne împotriva ridicării acestui proiect. A fost cu adevărat simbolic şi emblematic. E cea mai frumoasă parte a Ungariei după Budapesta. Autorităţile nu au putut opri manifestaţiile, aceasta era şi a avut succes pentru că autorităţile au anunţat că renunţă. Spiritul era acela că dacă nu eşti de acord cu ce face guvernul poţi ieşi în stradă alături de alţii şi poţi schimba lucrurile”, spune Botond Zákonyi.

Lovitura de graţie de la manifestaţia de reînhumare a eroului Revoluţiei Maghiare din 1956. Executat de comunişti la 16 iunie 1958, după doi ani de detenţie inclusiv în România, Imre Nagy încercase să reinstaleze pluralismul şi ceruse plecarea trupelor sovietice din Ungaria la numai trei ani de la moartea lui Stalin.

„Când am mers pe 16 iunie 1989 la reînhumarea lui Imre Nagy, cred că cei care au participat nu vor uita niciodată pentru că a fost un sentiment extraordinar pentru că înainte cu un an, te temeai că vei fi luat de poliţie, iar un an mai târziu, puteai ieşi în stradă, să fii acolo, în acele clipe istorice”, spune Andrea Varga, cercetător.

„Erau foarte multe semnificaţii. Mulţi dintre cei care au participat la Revoluţie au fost persecutaţi, au fost închişi sau trimişi în lagăre de muncă şi pentru ei acesta era sfârşitul acelui regim opresiv şi iată că se puteau întâlni şi îl puteau comemora pe acest premier executat. Pt tineri era o atitudine politică, aceea de a participa la proteste împotriva acestui regim brutal. taie până la 42.20 Erau şi oameni care fuseseră colegi cu Imre Nagy, abia puteau vorbi de emoţie, totul era copleşit de emoţie, unii oameni plângeau, în anumite momente cântam, ne ţineam de mână unii cu alţii”, spune Botond Zákonyi.

Dincolo de emoţie, cele şase discursuri, rostite în faţa unui milion de oameni, au conturat noua direcţie a ţării. Mesajul tânărului lider al Federaţiei Tinerilor Democraţi, FIDESZ, Viktor Orban, a devenit programul opoziţiei. După o rundă de negocieri între formaţiunile necomuniste, discuţiile cu guvernul comunist s-au finalizat la mijlocul lui septembrie. La 23 octombrie 1989, ţara scapă de apelativul de populară şi devine Republica Ungară. Primele alegeri libere vor avea loc la 25 martie 1990.

Spiritul capitalismului

Reţeta schimbărilor paşnice din Ungaria nu a fost scrisă însă numai în maghiară sau rusă, ci şi în germană. Libertatea de a a călători, obţinută în 1988, a redeschis maghiarilor nu numai conexiunile istorice cu Viena, ci şi cu spiritul capitalismului.

„Dacă ar fi să măsurăm diversele curente din societatea maghiară, mişcările de protest şi participarea în acţiuni civice, cea mai mare mişcare a fost să se meargă în Austria la cumpărături. Acest lucru a creat un spirit al liberăţii în rândul oamenilor obişnuiţi. Am constatat că aveam mai puţini bani decât ne imaginam şi că preţurile sunt ridicate, dar simplul sentiment de a trece graniţa, de a te bucura de atmosfera unei capitale occidentale şi de a face cumpărături acolo a fost foarte important. Acela a fost punctul de la care lucrurile nu se mai puteau întoarce înapoi, explică Botond Zákonyi.

În acest context, hotărârea din primăvara lui 1989 pentru deschiderea frontierei cu Austria a venit ca de la sine. Deschiderea a fost însă negociată şi cu Uniunea Sovietică şi cu Germania Federală.

„A dus la ceea ce chiar şi cancelarul Kohl a spus la un moment dat, adică prima piatră din Zidul Berlinului a fost scoasă de Ungaria, prin aceste măsuri. De ce? Pentru că erau mulţi turişti din RDG, cum erau şi în România şi în Cehoslovacia, cum erau în Ungaria. Aceşti turişti căutau să fugă, căutau să ajungă în Germania occidentală”, explică Christian Mititelu, fostul şef al Secţiei Române a BBC World Service.

Ungaria sparge Zidul Berlinului

Negocierile care s-au purtat la nivel diplomatic, negocieri, promisiunile făcute, Ungaria a fost momită să facă acest pas. Ungaria a spart Zidul Berlinului şi rugăminţile şi invitaţiile care i-au venit, i-au venit din partea Germaniei Occidentale, şi o bună parte din parteneriatul care se naşte, investiţiile germane care au venit în Ungaria în 1990, toate au legătură cu această înţelegere incredibilă din primăvara lui 1989, tacită, discretă între RFG şi guvernul să spunem în derivă al Ungariei, încă să spunem sub regimul comunist, spune Adrian Cioroianu.

„Trebuie să ştiţi că Ungaria în special regiunea Balaton devenise locul de întâlnire între turiştii germani, adică cei din vest şi cei din est. Pentru că datorită acestei liberalizari a regimului de vize din Ungaria, era uşor să se călătorească în Ungaria. Multe familii germane divizate aveau această tradiţie de a se întâlni în timpul verii la Balaton. Eu provin din acea regiune şi pot să spun că se adunau cu toţii acolo. Unii veneau cu Trabant sau Volvo, ceilalţi Audi sau Mercedes, dar erau cu toţii germani. Erau încurajator să vezi, din punctul de vedere al unui maghiar, cum noi le ofeream posibilitate de a se întâlni şi de a petrece două săptămâni împreună şi de a avea pur şi simplu o viaţă de familie normală şi fericită”, spune Botond Zákonyi.

În vara lui 1989 însă, acest obicei paşnic s-a transformat într-un adevărat exod. Ambasada Germaniei Federale de la Budapesta era copleşită de mulţimea de oameni cu paşapoarte est-germane şi vize de Ungaria expirate.

Deci şi Ungaria avea o oarecare problemă, ce să facă, ce să facă, şi s-a ajuns la o înţelegere ca o parte dintre ei să meargă şi să stea în incinta unei Biserici Catolice, unde se adunau turişti din RDG şi sub privirile împăciuitoare ale ungurilor şi ale preotului de acolo, turiştii erau controlaţi ai serviciilor de informaţii de ofiţeri din Germania occidentală care pe măsură ce îi controlau le şi un paşaport vest-german, dar totuşi cum să plece, se întreabă Christian Mititelu.

Soluţia a fost aşa-numitul picnic pan-european de la Sopron.

„S-a organizat un picnic pan-european, la Sopron, care e la 2 km de graniţa cu Austria. Nu s-a spus: "Mergeţi la picnic că de acolo o să fugiţi!". Dar a circulat din gură în gură, a apărut un fel de flaier despre care nu se ştie cine le-a făcut, şi au mers la picnic şi în cadrul acestei ceremonii care era o chestie de promovare a păcii şi înţelegerii în Europa s-a hotărât ca graniţa să se deschidă pentru trei ore. Dar când s-au deschis porţile au trecut nu numai delegaţiile din cele două ţări, dar şi 600 de est germani, veniţi la picnic şi bănuind că se întâmplă ceva de genul ăsta. Şi în acest moment porţile au fost deschise, s-au organizat ulterior autobuze care luau aceşti turişti de la biserică sau din ambasadă şi în transportau direct în RFG”, spune Christian Mititelu.

„Poliţia de frontieră maghiară a fost suficient de inteligentă şi de curajoasă să nu intervină deşi puteai vedea în timp real cum cetăţenii est-germani scăpau dincolo de graniţă, câteva sute dintre ei au reuşit să treacă. Aceasta a fost pentru prima dată când cetăţenii est-germani au putut părăsi blocul socialist fără nici un fel de viză sau permis de trecere. Apoi, o lună mai târziu, pe 10 septembrie, Ungaria a luat decizia de a deschide graniţa pentru est germani”, spune Botond Zákonyi.

„Când am auzit la televizor, pe 10 septembrie 1989 la ştirile de la ora 20 că est-germanii vor fi liberi să plece din ţară, de la ora 24, cu paşapoartele est-germane, mi-am spus că gata, sistemul s-a prăbuşit. Nu doar în Ungaria şi Germania, dar în toată Europa de Est se va prăbuşi”, explică Andrea Varga.

„Ne aflam cu numai două luni înainte ca Zidul Berlinului să cadă, iar acesta a fost, ar trebui să spun că a fost primul pas spre reunificarea Germaniei. A fost un prim pas spre reunificarea Germaniei, e adevărat, dar unul foarte important pentru reunificarea Germaniei, spune Botond Zákonyi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri