DIGIPEDIA. Povestea disidentului Radu Filipescu

Data publicării:
RADU FILIPESCU DISIDENT

Era 1983 și lucra la o fabrică, la Automatica. Împreună cu un prieten, Eugen, făcuse 10.000 de manifeste și au început distribuirea lor. „Români care sunteți nemulțumiți de năpasta Ceaușescu, veniți și demonstrați pe 30 ianuarie, în Piața Palatului, între orele 17:00 și 19:00. Facem această demonstrație din două în două săptămâni”, scria pe manifeste.

Primul manifest a vrut să-l pună într-un bloc de pe Calea Moșilor. Când a întors capul, în apropiere era un milițian. Prezența de spirit l-a ajutat să scape fără ca agentul să intre la bănuieli. „Eram ud leoarcă”, a povestit Radu Filipescu la Digi24. Când a ajuns în stația de autobuz, în dreapta se așează un milițian, în stânga un milițian, încă trei în dreapta, încă trei în stânga. „Domnule, gata, milițianul respectiv a anunțat că am răspândit manifeste, acum înseamnă că mă caută”, și-a zis în sinea lui tânărul Filipescu. Vine troleibuzul și milițienii urcă toți. Abia atunci a realizat Radu Filipescu că în spatele său era o secție de poliție, era ora 8.00 seara și milițienii ieșiseră din tură.

Cum a fost prins și arestat Radu Filipescu, dar și alte amintiri din timpul regimului Ceaușescu puteți afla din materialul video de mai jos:

DIGIPEDIA. Război pe calea undelor (2). Pledoaria lui Emil Hurezeanu

„Un episod, al doilea din trei, al filmului despre Europa liberă, realizat de Alexandru Solomon în 2008. Cazurile Noel Bernard, Emil Georgescu, Mihai Cismărescu şi Vlad Georgescu, morţi în condiţii suspecte, în mod asemănător, în urma unui cancer galopant, i-au făcut pe mulţi cercetători, inclusiv pe baza unor documente ale fostei Securităţii, să creadă în scenariul unor operaţiuni de lichidare secretă, ordonate de la Bucureşti, de "Marele Arhitect" - unul din pseudonimele preferate de Securitate pentru Nicolae Ceauşescu.

În film este vorba despre toate acestea. Inclusiv despre atentatul huliganic al unor palestinieni împotriva Monicăi Lovinescu, la Paris, sau împotriva ziaristului francez Bernard Poulet, la Ploieşti.

Ani în şir, postul de radio Europa Liberă a fost ţinta unei strategii complexe de supraveghere, intimidare şi represiune din partea poliţiei politice a lui Nicolae Ceauşescu. Ideea era ca redactorii români să-şi domolească zelul sau să devină mai blânzi cu dictatura, de voie sau, mai ales, siliţi. Nu s-a întâmplat acest lucru. Oamenii au venit, unii au şi plecat. Cei mai mulţi însă, programele şi agenda Europei libere au rămas până la capat. Şi pentru noi, oamenii Europei Libere, zilele lui decembrie l989 au rămas până azi, "our finest hour", ora noastră astrală, cum spunea Churchill, la sfârşitul războiului în l945.

Am fost redactor al Europei libere, timp de 12 ani, între l983-1995. Cred până azi sau mai ales azi, că a fost cea mai fascinantă perioadă din viaţa mea. Am practicat la Free Europe, la Muenchen, în acea instituţie americană de presă atât de neobişnită, jurnalismul profesionist şi angajat, convins că acest post îşi îndeplineşte rolul de mesager al adevărului şi al speranţei într-o Românie eliberată. În l982, atunci când am ajuns prima oară la Muenchen, sfârşitul comunismului era greu sau imposibil de prevăzut.

Dar cred că spunerea adevărului a fost şi este mereu valabilă, chiar şi atunci când, ca azi, adevărul, fără să mai fie interzis, nu este neapărat binevenit. După l987, odată cu demonstraţia eroică a braşovenilor împotriva dictaturii, pe fundalul marilor transformări politice şi sociale din Polonia, Cehoslovacia sau chiar Uniunea Sovietica, gândul că ne îndreptăm spre o răscruce a istorei nu mai putea fi ocolit.

Revoluţia anticomunistă din România lui decembrie l989 a fost opera poporului român. Am fost mândri şi fericiţi să-i fim aproape, atunci şi întotdeauna. În episodul 2 al filmului „Război pe Calea Undelor” îl vom vedea, între alții, şi pe bunul şi preţuitul coleg şi prieten Şerban Orescu. 

Omagiu pentru Șerban Orescu

 A plecat dintre noi zilele trecute. Îl urmează în lumea eterului, pe care vocea sa l-a îmblânzit ani în şir, pe Nicolae Stroescu Stînişoară, fost director al departamentului românesc al Europei Libere, filosof şi istoric al religiilor, dispărut şi el nu cu mult înainte. Şerban Orescu a fost analistul economic strălucit al programelor în limba română, în primul rând. Competent, foarte cultivat, descendent al unei vechi şi ilustre familii de patrioţi români - Alexandru Orescu, arhitectul Universităţii din Bucureşti a fost străbunicul lui - Şerban Orescu rămâne în amintirea foştilor lui colegi şi ascultători prin precizia de bisturiu a argumentelor şi fineţea sa intelectuală. A fost unul din cei 12 refondatori ai PNL, în 1990, după ce în tinereţe, ca student al Facultăţii de drept din Bucureşti, înainte de reforma din l948, fusese unul din liderii tineretului liberal, alături de Sergiu Fărcăşanu şi Radu Câmpeanu.

Autor, între primii, ai unei excelente biografii a lui Spiru Haret, constructorul învăţământului românesc modern, Şerban Orescu a avut un program personal riguros, bazat pe valori trăite şi mărturisite, de liberalizare şi emancipare democratică în folosul României, şi atunci când şansele erau mici. Am împărţit acelaşi birou cu Şerban, ani în şir, în clădirea noastră legendară din Parcul Englezesc de la Munechen şi am fost vecini de casa, pe Gentzstrasse, alături de Neculai Constantin Munteanu, marele autor al memoriilor de închisoare Ion Ioanid şi Thomas Ilves, azi preşedintele Estoniei, pe-atunci redactor la Radio Liberty, colegul nostru.

L-am cunoscut şi l-am văzut de atâtea ori pe Şerban în intimitatea fişelor, tablourilor şi cărţilor sale, l-am admirat pentru cunoaşterea profundă a limbii şi culturii franceze şi germane - îl ştia pe Paul Celan, practic, pe de rost. Nu odată i-am urmat pildele personale de viaţă, uneori subiect de glume amicale, binevoitoare între noi, mai tinerii săi colegi, Gelu Ionescu şi Neculai Constantin Munteanu, membri echipei emisiunii Actualitatea Românească, cel puţin zece ani fără întrerupere, seară de seară. O concidenţă face ca Şerban Orescu să dispară în aceste zile de decembrie 2014, la 25 de ani de la Revoluţie.

De la microfonul Europei Libere, Şerban a fost un raisonneur prin excelenţă al momentului schimbării. Îi omagiez exemplul şi memoria, dedicându-i , în numele foştilor colegi de la Europa Liberă, episodul de azi al filmului Război pe Calea Undelor. ”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri