Ioan Toma, ultimul prim-secretar al CC al UTC: Cele mai frumoase și edificatoare discursuri despre Partidul Comunist le avea Ion Iliescu. L-am luat foarte în serios

Data publicării:
ioan toma ranjind la ceausescu

Ioan Toma a fost arestat după Revoluție, la 36 de ani, și a făcut închisoare, după care a fost reabilitat. El a fost invitatul unei ediții speciale a emisiunii „Jurnalul de Seară”, dedicate unui nou episod din campania Digi24 „1989, anul care a schimbat lumea”. Fostul nomenclaturist a povestit despre experiența sa politică din comunism și și-a explicat crezurile.

Cosmin Prelipceanu: Oamenii mergeau la defilări cu forța. Ce demonstra lucrul acesta?

Ioan Toma: N-aș putea să vorbesc direct din experiențele mele, pentru că în anii în care eu mi-am desfășurat activitatea nu se mai făceau demonstrații la 1 Mai. După anii 70 nu s-au mai făcut demonstrații publice la 1 Mai. Erau activități culturale, activități sportive, activități de omagiere pentru munca desfășurată, dar nu mai făceam demonstrații. Nu știu dacă veneau obligați oamenii. Nici la 23 august nu se mai făceau în fiecare an, pornindu-se tocmai de la faptul că erau și cheltuieli materiale și pentru că oamenii erau mobilizați, orice s-ar spune, de organizațiile de partid, de organizațiile de sindicat, de organizațiile de tineret.

Cosmin Prelipceanu: Oamenii mimau entuziasmul, veneau amenințați de șefii lor de colectiv și sub directa supraveghere a acestora și riscau sancțiuni la serviciu. Ce spune aceasta?

Ioan Toma: Cred că sunteți prea aspru în aprecierea dumneavoastră. Se întâmpla, dar să nu generalizăm pentru toți, dar pentru unii cred că se întâmpla așa. Dar exista și un temei cu privire la atenționările pe care puteai să le faci unui salariat sau unuia dintre cei care erau convocați acolo: la data respectivă, societatea își asumase răspunderea ca partener pentru toți care participă la activitățile de muncă să asigure niște condiții. Și în linii mari se făceau eforturi pentru treaba aceasta – oamenii să beneficieze de un apartament, de un loc de muncă, de condiții de educație, de îngrijire sanitară așa cum putea societatea să le asigure și deci, pe temeiul acestor oferte pe care societatea și le asumase și le oferea, existau și aceste intervenții. Sigur că sunt de discutat unde, când, cum, cine le făcea.

Așa cum astăzi facem foarte multe observații legate de neregularitățile funcționării societății socialiste, societății de dinainte de 1989, pe care în bună măsură le-aș putea accepta sau le pot înțelege, eu vreau să vă spun că erau foarte mulți dintre cei care beneficiau direct sau care aveau pretenții cu privire la condițiile pe care ar trebui să le asigure societatea și care te sfidau și care batjocoreau pe cei care veneau și munceau cu adevărat și foarte serios. Asta a creat adeseori tensiuni și dificultăți, inclusiv în cadrul colectivelor de muncă.

Elena Vijulie, realizator Digi24: Orice dictatură, la capătul verigilor ei, nu există dacă nu are susținere populară. Mulți în timpul regimului, cel puțin din anumite puncte de vedere, au avut de câștigat. Faptul că nu s-a mai marcat ziua de 1 Mai după anii 70 ține de naționalizarea regimului comunist din România. 1 Mai are această conotație internațională, internaționalistă. Inițial, scopul regimului comunist a fost să anihileze sărbătorile și politice, și religioase, ale României tradiționale. După intrarea în național-comunismul lui Ceaușescu, tot ce era internațional s-a autohtonizat și au ajuns mai importante 23 August și 26 ianuarie.

Cosmin Prelipceanu: Credeți că fericirea poate fi adusă cu forța?

Ioan Toma: Nu, n-am spus asta, fericirea nu venea cu forța și n-aș împărtăși această perspectivă, dar pe de altă parte, după 1989, noi toți – și vorbesc de români – ne luptăm cu morile de vânt și eu urmăresc cu interes această luptă și acest spectacol public – cumva aș vrea să cred eu că se va diminua în timp – în sensul că ne luptăm cu Partidul Comunist, cu organizarea comunistă, de fapt cine a mai propus-o după 1898? Eu am fost la nivelul de vârf al Partidului Comunist. Aveam o vârstă la data aceea, când am fost arestat abia împlinisem 36 de ani. Am fost în penitenciar, mi s-au luat toate drepturile de a participa la viața socială, toate drepturile politice, toate drepturile de reprezentare, un cazier foarte încărcat până în urmă cu câțiva ani, vreo trei ani de zile, când am avut dreptul legal pentru reabilitarea judecătorească. Dar în toată perioada aceasta, eu nu am auzit pe cineva – o singură persoană – care să se întoarcă și să spună: domnule, societatea comunistă, Partidul Comunist, avea o societate-model, hai să ne întoarcem la el. Și atâta vreme cât nu există realitatea în România, de fapt cu cine ne luptăm noi?

Până în 22 decembrie, Ceaușescu a spus așa: dacă este cineva care nu înțelege că tot ce facem este cu participarea poporului, este voința poporului și este dorința dintotdeauna a poporului, ne întoarcem la popor. A mai spus cineva, parcă nu de mult treaba aceasta: ne întoarcem la popor. Întotdeauna am avut sentimentul că am în față poporul, voința poporului și că facem pentru popor. Generația mea chiar și-a asumat în numele poporului în mod real, nu a fost o poveste.

Elena Vijulie: Puteți să definiți poporul? Ce înseamnă poporul? Înainte de 1989, mulți dintre cei care mergeau la vot nici nu știau numele celor care erau trecuți pe buletinul de vot.

Ioan Toma: Credeți că astăzi le știu foarte mulți? Și dacă le știi numele credeți că eu am vreo corespondență cu cel pe care îl votez?

Mă gândeam la poporul în care m-am născut, la mediul în care am crescut și toți făceau același lucru.

Elena Vijulie: Erați conștient că alimentele erau pe cartelă în vreme de pace.

Da, da.

Elena Vijulie: În spitale nu existau medicamente.

Da.

Elena Vijulie: Erați conștient de toate aceste aspecte.

Da, da.

Elena Vijulie: Erați la curent cu modul absolut sălbatic în care comunismul a fost instaurant în România în anii 50.

Da.

Elena Vijulie: Vă simțeați cumva părtaș la acest sistem, din perspectiva crimelor comise de regimul comunist?

Ioan Toma: În primul rând că nu vorbeam de crime la acea dată. Aș vrea să mai pun în discuție încă o problemă.

Elena Vijulie: Hitler a construit autostrăzi. Putem spune că este de lăudat?

Ioan Toma: Nu m-aș întoarce până la Hitler. Eu aș vrea să spun că m-am născut într-un mediu și o societate care avea o perspectivă așezată, pe de o parte, ca un mod de viață. Pe de altă parte, din 89 se mai întâmplă o realitate pe care aș vrea să o reașezăm puțin: toți ne raportăm la „obsedantul deceniu” al șaselea al secolului trecut, când regimul a dus la opresiuni. Nu eram născut atunci, au fost alți reprezentanți, care nu au dat explicații de ce s-a întâmplat așa.

Cosmin Prelipceanu: De ce în comunismul românesc nu a existat o reparație? În interiorul comunismului.

Ioan Toma: Mă simt obligat să vorbesc și în numele unei generații pe care am reprezentat-o și alături de care am crescut. Eu sunt originar din Iași. Am intrat în activitate politică, de organizație, la nivel de bază, nu strigând „Trăiască Ceaușescu!” sau altcineva, în perioada în care cele mai frumoase discursuri despre sistem și cele mai edificatoare despre ce însemnă Partidul Comunist o făcea Ion Iliescu, care era primul secretar al Comitetului Județean de partid. L-am luat foarte în serios, pentru că aveam 20 de ani, și dacă la 20 de ani nu-ți asumi ceea ce face o societate și ceea ce spune un om care are și pregătirea, și tradiția revoluționară despre care s-a vorbit și vorbim în continuare, și dacă nu te angajezi în niște activități care erau vizibile – se construiau întreprinderi, se construiau cartiere, se ofereau toate acestea oamenilor, am participat de nenumărate ori la șantiere, la activități alături de primul secretar al Comitetului Județean de partid, care ne-a spus de fiecare dată că noi suntem poporul și că de fapt efortul acesta arată pașii. O epocă în care eu am înțeles că acesta este poporul.

Elena Vijulie: Dacă în România nu a avut loc destalinizarea, este pentru că stalinizarea nu s-a încheiat niciodată în România. În anii 80 încă mai erau persoane urmărite și deținute politic. În România nu s-a putut construi niciun fel de mișcare de opoziție, din cauza acestei supravegheri feroce.

Ioan Toma: Așa cum astăzi știm că avem o suveranitate limitată raportată la participarea noastră la Uniunea Europeană, până în 1985 am avut o suveranitate limitată în planul doctrinei socialiste. Au fost destule experiențe care au arătat că nu te poți juca, totuși, de-a libertatea decât până la niște limite.

Cosmin Prelipceanu: Ce n-a mers, de ce a dispărut comunismul în Europa?

Ioan Toma: A fost un proiect care a avut un capăt, care nu putea merge mai departe, a fost nevoie de această suită de mișcări populare...în opinia mea, ideologia s-a dovedit perdantă pe termen lung.

Cosmin Prelipceanu: Și atunci de ce credeți în comunism?

Ioan Toma: Dar cine v-a spus că eu cred în comunism?

Cosmin Prelipceanu: Păreați destul de convins....

Ioan Toma: Sunt foarte convins că s-a muncit foarte serios. Părintele Arsenie Papacioc a spus că perioada comunistă a umplut cerul de sfinți, raportându-se la cei care au fost în închisori. Eu vreau să vă spun că perioada comunistă a umplut cerul de sfinți dacă ne raportăm la cei care au muncit cu adevărat, eu știu mii, sute de mii, cred că au fost milioane de români de-a lungul perioadei socialiste, în care extrem de mulți s-au angajat total, spunând că într-adevăr, țara se va întoarce cu respect.

Elena Vijulie: E adevărat, s-a muncit și la Canal, dle Toma, acolo au și murit oameni. Muncind, cum spuneți dvs.

Ioan Toma: Da, dar s-au făcut și canale unde nu represiunea politică...

Eu mă refer la cei care s-au jertfit, pentru că dacă vorbim despre sfințenie, eu știu că s-au jertfit atât de mulți oameni pentru tot ce vedem în jur și ponegrim astăzi, încât ar fi păcat și este trist. Eu n-am spus că mă întorc la Partidul Comunist...

Elena Vijulie: Nu sunt cuvinte prea mari - „s-au jertift”?

Ioan Toma: Nu, nu, nu, pentru că dacă înțelegeai că poți și dacă vrei să fii evidențiat, să arăți că tu reprezinți ceva, o făceai prin devotament profesional și printr-o participare integrală.

Cosmin Prelipceanu: Când ați știut că se va încheia comunismul?

Ioan Toma: Era clar că nu are cum să mai continue comunismul chiar din deceniul nouă, că sunt mari dificultăți...

Cosmin Prelipceanu: Ați suferit de foame?

Ioan Toma: Da, eu cred că toată lumea a avut aceleași condiții.

Cosmin Prelipceanu: Deci primul secretar al UTC nu avea ce mânca?

Ioan Toma: Nu despre asta este vorba...

Elena Vijulie: Cei din ierarhia de partid aveau acces la magazine specializate. Nu este neapărat o vină, este o realitate.

Ioan Toma: Tocmai, pentru că nu este o vină, deci, eu nu am văzut, în cei cinci ani cât am fost la București ca deputat în Marea Adunare Națională, membru în Comitetul Central al PCR, membru supleant al Comitetului Politic în ultima perioadă, eu nu am văzut un magazin pentru activiștii de partid.

Elena Vijulie: Stăteați la coadă?

Ioan Toma: Stăteau la coadă membrii familiei mele sau dacă nu, vă spun eu cum se rezolva: dacă un prim-secretar voia să ia o sticlă de whiskey, trebuia să vorbească cu cineva și în tot județul lui se găsea la un restaurant o sticlă și era adusă, nu de la magazin. Eu n-am văzut nicăieri în țara asta un magazin pentru activiștii de partid. Dacă există și eu nu l-am știut, îmi cer iertare familiei mele, că nu le-am adus niciun avantaj, dimpotrivă, le-am interzis foarte multe gesturi care ar fi putut să atragă atenția cu privire la poziția mea.

Cosmin Prelipceanu: Proiectul comunist a eșuat...

Ioan Toma: Voiam să mai spun că rata acumulării s-a menținut foarte ridicată, pentru creșterea bunăstării generale. Altfel, consumăm tot și nu vom mai ieși probabil din nebunia aceasta. Bunăstarea s-a resimțit în ultimul deceniu (de comunism) prin creșterea salariilor. Salariul pe care îl aveam atunci îl am și astăzi. În jur de 2.000 de lei aveam atunci.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri