Revoltele din comunism. Minerii au vrut să negocieze direct cu Ceauşescu. Discuţiile au durat şase ore

Aterizare cu emoții: Un Boeing 747 al Lufthansa țopăie pe pistă înainte ca piloții să decidă ridicarea în aer a aeronavei

România, criticată dur de SUA: Tolerează violurile, violența domestică și corupția la nivel înalt

Val de fraude pe internet. Avertismentul Poliției Române: Au apărut „pachete infracţionale” online. Datele noastre sunt marfă pe net

Reportaj Digi24 lângă Coreea de Nord. Zona demilitarizată e împânzită de militari, mine antipersonal și tuneluri subterane

Praful saharian sufocă România

Accident grav în București

Două românce primesc 100.000 de euro despăgubiri după ce sora lor a murit în Italia

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 24 aprilie

Ciucă, despre renunțarea la Cîrstoiu: Era clar că nu există nicio speranță

La 17 decembrie 1989, enoriaşii Bisericii Reformate din Timişoara s-au îndreptat spre centrul oraşului ca să protesteze faţă de hotărârea de evacuare a pastorului Laszlo Tokes din casa parohială. Au primit un ajutor la care, cel mai probabil, nu se aşteptau: solidaritatea timişorenilor şi apoi a întregii ţări.

Puţini ştiu însă că înainte de 1989 au existat şi alte revolte ale românilor, alte gesturi de curaj, individuale sau colective şi toate au fost sufocate prin represiune, manipulare şi tăcere. 1 august 1977: minerii din Valea Jiului intră în grevă. Protestau faţă de săptămâna de lucru de şapte zile, faţă de mizeria în care trăiau şi faţă de un proiect de lege care le-ar fi întârziat pensionarea.

Bucureştiul îl trimite la negocieri pe llie Verdeţ, preşedintele Consiliului Economic, instituţie ce coordona ministerele economice. 20.000 de mineri îl întâmpină, dar numai ca să îi transmită că nu discută decât cu Nicolae Ceauşescu în persoană. Când acesta ajunge în Valea Jiului, cifra manifestanţilor ajunge la 35.000. Sunt citite revendicările în 26 de puncte, iar Nicolae Ceauşescu poartă cu ei o discuţie de şase ore:

Una dintre consecinţele cele mai toxice ale represiunii a fost infiltrarea masivă a agenţilor de Securitate în bazinele miniere din Valea Jiului. Efectele se vor resimţi inclusiv după decembrie 1989, prin folosirea minerilor ca masă de manevră în bătălia pentru putere de la Bucureşti, sub forma celebrelor mineriade.

La 10 ani de la greva din Valea Jiului, regimul comunist se confruntă cu un alt protest de amploare. 15 noiembrie 1987: la Uzina de Autocamioane Roman, circa 10.000 de oameni din cei 20.000 de angajaţi protestează faţă de diminuarea salariilor.

„Împreună cu câţiva colegi de-ai mei am ieşit din secţie, deşi şeful de secţie ne-a spus să rămânem pentru că o să avem probleme, şi ne-am alăturat unui grup destul de consistent care urma să vină în clădirea unde era sediul conducerii în acea perioadă şi înainte de a ajunge la acea clădire am trecut prin secţie, adunând în jurul nostru foarte mulţi oameni”, povesteşte Florin Postolachi.

Cum şefii întreprinderii nu erau de găsit, mai multe sute de muncitori au plecat spre Consiliul Judeţean al partidului. 15 noiembrie era ziua alegerilor comuniste aşa că au găsit cu uşurinţă steaguri: cele tricolore au fost decupate de stema socialistă, cele roşii ale PCR au fost distruse.

Chemat de muncitori să le vorbească, şeful local comunist a făcut greşeala să îi ironizeze şi să îi ameninţe, ceea ce a dat semnal ocupării clădirii.

Represiunea a început imediat cu brutalitate. În primul rând, s-a cerut excluderea din partid a manifestanţilor şi condamnarea lor la moarte, dar colegii UTC-işti au refuzat să voteze pentru.

A venit apoi ancheta judiciară finalizată prin condamnări la închisoare şi deportare în alte localităţi:

„La Braşov, cine intra te bătea, la Bucureşti te introducea de exemplu într-o cameră unde pe pereţi era sânge, se auzeau urlete şi îmi spunea: mama ta are 40 de ani, o vom da afară din servici, va muri de foame; altora le spuneau soţia ta e în arest, şi totul se adăuga la lipsa somnului, care este cea mai cruntă tortură care poate exista este lipsa somnului”, spune Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei "15 noiembrie 1987", Braşov.

După Revoluţia din 1989, muncitorii care fuseseră deţinuţi politici în urma protestului din 1987 au sperat că justiţia le va face dreptate. Nu s-a întâmplat aşa.

Potrivit noului Cod Penal, crimele împotriva umanităţii nu se prescriu. Nu este clar ce se întâmplă în cazurile de tortură. Cert este că rezistenţa României libere împotriva comunismului a fost iniţial una puternică. Manifestaţia de sprijin pentru regele Mihai de la 8 noiembrie 1945 a fost similară celor din zilele Revoluţiei de la Bucureşti din 1989. Iar grupurile de rezistenţă armată din munţi - unele au durat chiar şi 10 ani, revoltele ţăranilor contra colectivizării, opoziţia din interiorul Bisericii Ortodoxe şi curajul episcopilor greco-catolici martiri, toate arată cât de violente au fost căile prin care românilor le-a fost impus comunismul.