1990, Anul 0 | Ioana Arnăuțoiu, un destin de poveste

Data publicării:
arnautoiu

În vara anului 1958 acest copil era închis în penitenciarul din Pitești împreună cu mama lui. Soarta părinţilor părea pecetluită. Aveau să moară în închisorile comuniste. Fetiţa a avut însă un alt destin. Din închisoare a ajuns la orfelinat, de acolo a fost adoptată și a crescut fără să știe nimic despre părinții naturali sau despre copilăria timpurie. Iar într-o zi, după 1989, totul s-a schimbat.

Ioana Raluca Voicu, violonistă la filarmonica George Enescu, a aflat că părinţii ei erau adoptivi. I-au spus că la patru ani au luat-o de la o casă de copii din Câmpulung.

Imediat după Revoluție, când accesul la orice document din perioada comunistă era aproape imposibil și în orfelinate nu existau arhive ale adopțiilor, Ioana a început să își caute trecutul. Norocul ei - fosta directoare a leagănului i-a ascultat povestea. Și și-a amintit.

La un moment dat spunând Maria Plop, Maria Plop, și cum eram noi la cafea, mi-a spus: Știu cine ești!... Și și-a adus aminte perfect pentru că a fost un moment foarte greu pentru ea”, spune Ioana Voicu Arnăuțoiu.

A aflat că tatăl ei a fost Toma Arnăuțoiu, ofițer de carieră în anii 40. Mama - o țărancă frumoasă din Moldova. Amândoi au făcut parte din rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș, despre care Ioana nu auzise până atunci niciodată.

Grupul condus de Toma Arnăuţoiu, Grupul de la Nucșoara, a fost cel mai longeviv din Munții Făgăraș. Aproape zece ani s-a chinuit Securitatea să îi captureze pe fugari. Sătenii refuzau să îi trădeze, familiile tăceau, în ciuda anchetelor chinuitoare.

Într-un final, cineva a tradat şi partizanii au fost prinși. Părinții Ioanei au fost închiși, tatăl executat, iar mama a murit în detenţie. În anul în care au fost prinși, 1958, sute de țărani care sprijiniseră gruparea de rezistență au ajuns şi ei în închisoare. 

I-a costat libertatea pe mulți, i-a costat viața în sensul că le-au fost distruse existențele chiar dacă ei nu au dispărut fizic. Dar au fost urmăriți, terorizați, șicanați, ei, familiile lor”, spune Germina Nagat.

În anii 90 încă trăiau mulți dintre cei care înduraseră acele vremuri și care îi cunoscuseră pe Toma Arnăuțoiu și pe Maria Plop. De la ei a aflat Ioana poveștile pe care nu le-ar fi putut descoperi niciodată din dosarele Securității. Că s-a născut într-o peșteră. Că mama ei nu a riscat să revină în sat ca să nască.

Tatăl a prins şi el contur din amintirile sătenilor. „Un om pozitiv și așa și era. Avea un umor extraordinar mi s-a povestit, a fost un ofițer foarte bun, decorat, a luptat în război. Mama mea era o femeie fără școală, care venea din Moldova, era extrem de intuitivă și inteligentă și curajoasă”, povestește Ioana Arnăuțoiu.

S-a hotărât să afle și mai multe despre ei. Așa că a început să preseze autoritățile care, la acea vreme, nu erau obișnuite să primească solicitari de acces la documentele Securității. A fost atât de perseverentă încât până la urmă, ușile i s-au deschis. Se întâmpla cu nouă ani înainte de înființarea CNSAS.

Primele dosare le-am văzut chiar la ministerul Justiției. Au avut amabilitatea până la urmă să mă găzduiască în biroul unei doamne director care m-a suportat cu stoicism pentru că nu exista o lege a arhivelor și atunci nu ți se putea face xerox după absolut nimic și am stat și am transcris de mână, luni de zile, stând cuminte într-un fotoliu ca să nu deranjez”, spune Ioana Arnăuțoiu.

Miile de pagini de documente citite din scoarță-n scoarță au ajutat-o să înțeleagă faptele. Fotografiile descoperite în dosare au făcut-o să înțeleagă, dincolo de cuvinte, trăirile.

Avem o fotografie a lui Toma Arnăuţoiu din momentul în care a fost arestat și una la sfârșit. După un an de anchetă. Fotografia care este în dosarul de penitenciar. Este o diferență enormă. Un an de anchetă a trecut peste acest om ca și cum ar fi îmbătrânit cu zece ani. Este complet schimbat chipul, dar mai ales privirea”, povestește Ioana Arnăuțoiu.

Curajul e valoros oriunde și e important să existe, dar există gesturi despre care încă nu s-a vorbit și despre care nici nu știm dacă se va vorbi vreodată așa cum se cuvine și cum s-ar cuveni. (...) Sunt niste oameni obișnuiți și necăjiți care au trăit într-o epocă tragică. Și iată, sunt cu miile”, spune Germina Nagâț.

În anii 90, Ioana Raluca Voicu a cerut în instanță ca numele Arnăuțoiu să îi fie adăugat în acte. După trei ani de procese, a obținut acest lucru. Era din nou fiica părinților săi. În memoria lor a scris două cărți despre grupul de la Nucșoara și a inițiat zeci de proiecte legate de soarta părinților săi. Simte o datorie profundă să facă asta, pentru că Toma Arnăuţoiu şi Maria Plop nu mai pot vorbi. Și pentru că multe astfel de poveşti s-au pierdut în tăcerea dictaturii comuniste sau în nepăsarea tranziţiei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri