1990 – Anul 0. Ion Iliescu la Digi24: Nu am ce să-mi reproșez. Dimpotrivă

Data publicării:
Ion Iliescu-Mediafax Foto-Octav Ganea crop-3

Marea manifestaţie din 28 ianuarie 1990, organizată de partidele istorice, a obligat liderii FSN să negocieze. Consiliul Frontului Salvării Naţionale - din care făceau parte, între alţii, Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu - avea misiunea de a administra ţara până la alegerile din mai. Dar când FSN a decis să se transforme în partid politic, balanţa politică a fost dezechilibrată. FSN era în acelaşi timp şi partid, şi stat, ceea ce a provocat temerea că Ion Illiescu vrea menţinerea modelului comunist. Când liderii Opoziţiei au cerut guvern independent până la alegeri, Ion Iliescu le-a reproşat că îl forţează să demisioneze. Negocierile din 28 ianuarie vor fi însă favorabile Frontului.

Ţara percepuse FSN-ul ca născut din Revoluţia Română şi nimeni n-ar fi înţeles retragerea lui Iliescu. Toată lumea înţelegea că eu am fost un factor de echilibru. (...) E vorba de percepţia publică. Cum adică, îl dau jos pe Iliescu? Păi asta era un factor exploziv. (...) Erau fenomene greu de stăpânit, adică Revoluția Română a fost o acţiune a maselor populare, revendicau interesele lor exprimate de cei ce au fost propulsaţi atunci”, a declarat fostul președinte Ion Iliescu într-un interviu pentru Digi24.

Fostul șef de stat spune, la 25 de ani de la aceste evenimente, că nu are ce să-și reproșeze.

Nu, din contră. Cred că m-am implicat nemijlocit în toate aceste eforturi de a asigura noul statut internațional al României și de a statornici relații deschise cu lumea. Încă din primul mandat, pot să afirm acest lucru, noi am făcut această deschidere în toate direcțiile. Și-apoi am făcut un lucru mai mare, în legătură cu integrarea noastră viitoare: am deschis o mare discuție națională, am realizat o dezbatere națională în legătură cu această chestiune, cu participarea tuturor forțelor politice și nu numai – inclusiv cercuri academice, intelectualitatea țării – și-am elaborat strategia acestei dezvoltări a relațiilor internaționale”, a spus Ion Iliescu.

Urmăriți interviul integral în materialul video atașat.

Citiți și:

INTERVIU. Ion Iliescu: Eram cunoscut ca cel mai activ oponent al lui Ceaușescu
1990 – anul 0. Ion Iliescu: „Partidele istorice aminteau de epoci depășite istoricește”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri