1990, Anul 0 | Primele mărturii despre detenția politică

Data publicării:
anul

Ioana Haşu avea 20 de ani când a aflat că bunicul ei a fost deţinut politic. Erau anii 90 şi lucra ca jurnalist în Făgăraş, oraşul ei natal. Într-o zi a intrat în redacţie un bătrân care a înmărmurit când a privit-o.

Până la urmă m-a întrebat brusc cum mă cheamă. I-am spus, m-a îmbrățișat, a început să plângă, mie mi se părea absolut bizar. (...) Cred că ăsta a fost primul lucru pe care mi l-a spus - Ai ochii bunicului tău -. Iar eu nu am înțeles nimic. - Care bunic?, Cel din munți!, Munți? -.

Munţii Făgăraş. Coşmarul Securităţii. Aici s-au ascuns în anii 50 două mari grupuri de luptători anticomunişti. Pe versantul de nord activa grupul Carpatin Făgărăşan. Pe cel sudic, grupul Arnăuţoiu.

Haiducii, rezistenţa din munţii sau „bandele de elemente duşmănoase”, cum erau numiţi de Securitate, erau bărbaţi care refuzau să se conformeze regimului abuziv al comuniştilor. Erau elevi, studenţi, ţărani care s-au opus colectivizării, membrii ai partidelor tradiţionale, foşti membrii ai Mişcării Legionare sau foşti ofiţeri de armată. Pe toţi Securitatea îi luase în vizor, aşa că au ales: nu închisoarea, ci calea munţilor. Au rezistat în sălbăticie ani la rând cu ajutorul ţăranilor din satele apropiate şi în ciuda chinurilor la care le erau supuse familiile de către Securitate.

Sunt foarte mulți, noi le-am spus la un moment dat într-o expoziție eroi fără glorie în dosarele astea, oameni de care nu știe nimeni nimic, dar care au fost extrem de curajoși, cu șira spinării, cu voci puternice”, care au incercat să reacționeze, au reacționat”, spune Germina Nagâţ, CNSAS.

Din zona Făgăraşului au ajuns în temniţele din toată ţara sute de deţinuţi politic. Mulţi au pierit executaţi în închisori. Cei eliberaţi după decretul din 1964 au fost persecutaţi de Securitate până la căderea dictaturii.

Ioana Haşu nu a reuşit să afle mai multe din familie. A înţeles că străbunicul era simpatizant țăranist, că unul din fiii acestuia a devenit legionar, dar că bunicul ei, Gheorghe, s-a ferit de orice afiliere politică. Până când a hotărât să lupte în munţi contra comuniştilor.

„Mi-am dat seama că a fost o temă grea, pentru că vreme de 40 de ani nu s-a vorbit despre asta şi pentru că e o traumă în spatele ei şi la fel a fost şi în celelalte familii”, spune ea.

Ioana a început munca de cercetare pe cont propriu. Zeci de interviuri cu cei care îl cunoscuseră pe bunicul ei şi studierea a mii de pagini de dosare din arhivele CNSAS, instituţie înfiinţată abia în 1999.

„Dosarele Securității sunt haotice, nu știi la ce să te aștepți, de la fotografii de familie, la lucruri confiscate (...) Am citit cea mai mare parte a dosarelor, dosarele procesului, dosarele de urmărire, anumite dosare legate de familie, însă mai sunt dosare și sunt convinsă că mai sunt surprize, asta este munca grea de cercetare”, povestește Ioana Hașu.

Poveştile descoperite de Ioana sunt demne de scenariul unui film. Recent a aflat că se păstrează în spatele casei de la ţară, fereastra prin care bunicul său a fugit de Securitate în ziua în care coborâse din munţi să-şi vadă fiul nou-născut. Iar tatăl ei i-a arătat, după mult timp, unde s-a adăpostit bunicul în ultima iarnă înainte de a fi capturat.

Securitatea îi căuta în munți, dar și-au găsit adăpost la câmp, într-un loc retras, apoape de apă, dar și de satele din care veneau.

În 1995, foştii deţinuţi politic din Făgăraş care mai trăiau au pus mână de la mână şi au ridicat primul monument în cinstea mişcării de rezistenţă din Ţara Făgăraşului. Pentru că vitejia lor să nu fie uitată. De atunci până acum, însă, nu s-a mai făcut nimic pentru a aminti de ei. La muzeul din Făgăraş s-a deschis recent o expoziţie într-o fostă închisoare: câteva poze, cu explicaţii sumare.

Sunt fotografii si foi matricole din dosarele Securității. Fără explicații, fără mesaj, fără povești, și, mai ales, fără context. Cineva care ajunge aici poate înțelege că a existat rezistență anticomunistă în Țara Făgărașului și atât!”, spune Ioana Hașu.

Între amnezia comunităţii si dezinteresul autorităţilor pentru a promova acest subiect, Ioana s-a hotărât să facă singură mai mult. După ce a terminat un master în istorie cu o teză pe tema rezistenţei din munţi, a început să predea lecţii de comunism copiilor. Iar deschiderea acestora în faţa unui subiect atât de greu a uimit-o. „Foarte mulți copii, și am feedback scris de la copii, mă întreabă de ce nu se face și la școală așa - Așa cum? -, Așa, să povestim, să vedem poze, să vedem interviuri, să vedem oameni, să-i cunoaștem. De ce nu veniți și la noi la școală să facem așa?”, povestește Ioana Hașu.

Dacă nu s-ar trata atât de superficial această perioadă a istoriei recente s-ar ştii mai mult despre asta şi s-ar vorbi mai mult, aşa cum s-ar cuveni, şi ar fi în manuale acest lucru. Cred că a existat o mişcare de rezistenţă anticomunistă în România, care a făcut foarte multe victime”, spune Germina Nagâț.

Potrivit raportului comisiei prezidenţiale privind regimul comunist, represiunea din anii 40-90 a făcut peste două milioane de victime. Numărul este contestat de unii istorici, care invocă lipsa documentelor.

Trauma atrocităţilor dictaturii comuniste rămâne, dincolo de cifre sau statistici: elita nimicită, familiile distruse, mentalitatea schilodită. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri